Categorie Știrile zilei

Ar putea urma investiții surpriză

Ar putea urma investiții surpriză
Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, despre decizia luată în CSAT privind donarea unui sistem Patriot Ucrainei, că atât secretarul de stat Antony Blinken cât şi ofiţerul pentru securitate al SUA au transmis aprecieri privind decizia României iar negocierile vor continua cu partea americană. Ea a mai spus că, în discuţia

Ministrul Sorin Grindeanu îi susține pe tricolori din tribune

Ministrul Sorin Grindeanu îi susține pe tricolori din tribune
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cunoscut împătimit al sportului rege, îi susține pe fotbaliștii români chiar din tribune, în meciul cu Belgia. Grindeanu urmărește meciul alături de președintele FRF, Răzvan Burleanu. Belgia și România se întâlnesc la această oră, la Koln, într-un meci din cadrul Grupei E de la EURO 2024, iar fotbaliștii români sunt susținuți

Ministrul de Externe a explicat trucul prin care putem grăbi eliminarea vizelor spre SUA: E extrem de important

Ministrul de Externe a explicat trucul prin care putem grăbi eliminarea vizelor spre SUA: E extrem de important
Ministrul de Externe Luminiţa Odobescu a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, despre Programul Visa Waiver, în contextul vizitei de lucru pe care a efectuat-o în Statele Unite ale Americii, că lucrează strâns cu partea americană, cu Ambasada SUA la Bucureşti şi este foarte important ca cetăţenii români să îşi reînnoiască vizele, astfel încât cât mai curând

‘A cedat teritoriile care aparțin de drept României’

‘A cedat teritoriile care aparțin de drept României’
Diana Șoșoacă, președintele partidului SOS România, îl atacă pe George Simion, președintele AUR, pentru că a renunțat la retorica revizionistă în privința teritoriilor care au aparținut României în perioada interbelică. Eurodeputata susține că, prin recunoașterea integrității teritoriale a Ucrainei, George Simion a vândut România. „Așa cum Ion Iliescu a cedat Basarabia în anii 90 ca

George Simion lua trei ani de pușcărie pentru ce a făcut

George Simion lua trei ani de pușcărie pentru ce a făcut
Diana Șoșoacă se înscrie în cursa pentru alegerile prezidențiale. E anunțul făcut de fosta senatoare, aleasă pe 9 iunie europarlamentar. Șoșoacă spune că va candida la alegerile prezidențiale fiindcă s-a săturat de ceea ce ea numește mizerie! „Am să duc aici tot ce s-a întâmplat în Parlamentul României, ca să știe toată lumea de mizeriile