Categorie Știrile zilei

România nu avea autostrăzi suficiente şi nu ne-a mai zis lumea că nu putem să primim Transporturile

România nu avea autostrăzi suficiente şi nu ne-a mai zis lumea că nu putem să primim Transporturile
România negociază în prezent pentru un comisar european care gestionează subiectele economice, dar arhitectura viitoarei Comisiei Europene va fi foarte diferită faţă de cea actuală şi doar după ce va fi setat portofoliul vor avea loc discuţii cu privire la persoana desemnată, a afirmat miercuri europarlamantarul Victor Negrescu, vicepreședinte al PE, într-o discuţie cu un

‘Dușmanul nostru se află în altă parte’

‘Dușmanul nostru se află în altă parte’
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri că televiziunea rusă de stat ameninţă în mod deschis cu atacarea capitalei României, dar această ameninţare nu este una realistă. ”Să luăm această ameninţare ca pe o reamintire a faptului că duşmanul nostru se află în altă parte, nu printre noi, românii”, transmite Ciucă, el afirmând că fiecare politician

se pregătește pentru o funcție importantă

se pregătește pentru o funcție importantă
Posibil candidat la alegerile prezidențiale din acest an, Mircea Geoană vine și confirmă o informație importantă: el se pregătește „pentru următorul capitol al vieţii şi carierei mele”. Mircea Geoană a postat, miercuri, un mesaj la împlinirea a cinci ani de la momentul desemnării sale ca secretar adjunct al NATO. „Se împlinesc 5 ani de la

Stolojan comentează afirmațiile premierului și îi cere să spună să spună cum va reduce deficitul bugetar în următorii ani

Stolojan comentează afirmațiile premierului și îi cere să spună să spună cum va reduce deficitul bugetar în următorii ani
Guvernul trebuie să spună cum va reduce deficitul bugetar în următorii șapte ani. Planul de ajustare fiscală trebuie trimis în septembrie la CE, „dar noi nu știm nimic despre el”, declară fostul premier Theodor Stolojan. România este în mare întârziere cu reforma fiscală, atrage atenția la RFI fostul premier Theodor Stolojan. Bucureștiul va semna un

30% din funcționarii publici vor ieși la pensie în următorii ani

30% din funcționarii publici vor ieși la pensie în următorii ani
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a afirmat, miercuri, că 18 ministere şi agenţii guvernamentale vor putea să proceseze automat seturi uriaşe de date printr-o finanţare de 20 de milioane de euro şi a precizat că o mare parte din munca funcţionarilor va putea fi înlocuită de noile tehnologii, conform News.ro. „Vorbim despre ceea

‘Voi fi cel mai mare suporter’ / Ce provocare lansează

‘Voi fi cel mai mare suporter’ / Ce provocare lansează
Premierul Marcel Ciolacu le-a urat, marți, succes sportivilor și antrenorilor care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris. El le-a spus sportivilor și antrenorilor din delegația României la Olimpiadă că o țară întreagă așteaptă să retrăiască bucuria și mândria generată de fotbaliști la Euro 2024. „Avem o echipă de tineri talentați și frumoși

Anunț important despre vârsta de pensionare

Anunț important despre vârsta de pensionare
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a făcut anunțuri importante cu privire la vârsta de pensionare în România. Potrivit demnitarului, vârsta de pensionare va crește doar odată cu modificarea speranței de viață. „În ceea ce privește modificarea vârstei de pensionare, noi am venit cu un mecanism, cu o garanție pentru pensionari, că vârsta nu va crește

întreaga conducere a unei agenții nou-înființată va fi schimbată

întreaga conducere a unei agenții nou-înființată va fi schimbată
Conducerea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) și-a prezentat demisia, urmând să fie organizată selecția pentru o nouă echipă managerială a instituției, informează marți Guvernul. Președintele AMEPIP Mihai Precup, vicepreședinții Ciprian Hojda și Victor Moraru și-au înaintat astăzi demisiile la Secretariatul General al Guvernului, urmând ca deciziile de eliberare din funcție să

Klaus Iohannis a promulgat 5 legi. Primăriile pot prelua în administrare temporară orice proiect de interes național

Klaus Iohannis a promulgat 5 legi. Primăriile pot prelua în administrare temporară orice proiect de interes național
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind unele reguli speciale pentru realizarea unor proiecte de interes naţional local, precum şi pentru exercitarea dreptului de administrare temporară a unor bunuri proprietate publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale necesare pentru aceste proiecte. Proiectul de lege are ca obiect

‘Nu s-a referit la mine’

‘Nu s-a referit la mine’
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja (PNL), a declarat marți, la Antena 3, că premierul Marcel Ciolacu (PSD) nu s-a referit la el atunci când a avut o ieșire critică fără precedent pe tema stocării energiei verzi. „Am discutat (cu premierul, n.red.) și nu m-am simțit vizat deloc, pentru că în mandatul meu de un an de