Ar fi o ameninţare pentru PSD Iohannis – şef al Consililui European şi Ciucă

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat că nu vede ca o ameninţare pentru PSD scenariul în care Klaus Iohannis să ajungă la şefia Consililui European iar liderul PNL Nicolae Ciucă să fie ales şef de stat. „Cel mai mult contează, indiferent ce strategii faci într-un birou, dacă ai astfel de idei, să ai contact cu cetăţenii”, a adăugat social-democratul.

„Nu o văd ca o ameninţare şi vă spun ca om politic, de la firul ierbii. Cel mai mult contează, indiferent ce strategii faci într-un birou, dacă ai astfel de idei, să ai contact cu cetăţenii. Adică să consideri că vei fi favorizat într-o zonă. Am dat exemplul cu alegeri anticipate. De ce voiau alegeri anticipate în ianuarie 2020? Atunci erau pe val, abia preluaseră guvernarea. Realitatea la finalul lui 2020 s-a văzut că au pierdut alegerile. Da? Strategiile din birou, dacă ar exista, nu intru neapărat într-o astfel de dezbatere, dar important este cum te vede cetăţeanul”, a afirmat Adrian Câciu, vineri la postul B1 TV, întrebat dacă ar fi un plus pentru PNL şi o ameninţare pentru PSD dacă Klaus Iohannis ar ajunge la şefia Consililui European şi Nicolae Ciucă şef de stat.

„Pot să construieşti câte astfel de situaţii, că dacă eşti într-o anumită poziţie vei fi favorizat faţă de cel care nu ocupă acea poziţie, s-ar putea să fi mult mai defavorizat decât cel care ocupă acea poziţie”, a continuat ministrul PSD.

„Executivul e cel care şi decontează tot, inclusiv partea negativă. Poate multora le place să stea pe margine şi să comenteze, dar nu îşi asumă. Vă dau un exemplu, nu o să dau exemplu pe persoană fizică, dar sunt foarte mulţi oameni din clasa politică şi din zona coaliţiei care au comentat foarte mult din deciziile pe care noi le-am luat în demnităţile pe care le-am ocupat, dar nu şi-au asumat niciodată să fie măcar la nivel de secretar de stat, la nivel de ministru, să îşi asume să rezolve problemele. Poate le-ar fi rezolvat mai bine, dar asumăţi această responsabilitate. Restul să fii comentator, să fii chibiţ, toată lumea se pricepe la fotbal, dar foarte puţini joacă fotbal”, a completat Câciu.

Întrebat de cine îi este mai teamă în acest an electoral, PNL sau AUR, ministrul Adrian Câciu a răspuns: „Nu, să stiţi că singura problemă pe care cred eu că putem să ne-o creem singuri este să nu ştim să explicăm ceea ce facem şi ceea ce am făcut”.

„Aceasta este singura chestiune. Într-un dialog cu cetăţenii trebuie să le spui de ce ai luat o decizie, care a fost efectul pozitiv pentru cetăţean, pe care poate nu ai explicat-o atunci când ai luat-o, care a fost şi efectul negativ şi cum compensezi efectul negativ. Noi asta trebuie să le explicăm. Suntem într-o competiţie politică, dar cetăţenii sunt obiectivul nostru. Dacă stăm doar să arătăm că unul este blond şi unul este şaten dintre noi, să nu creadă vreun politician că cetăţeanul va face alegerea din perspectiva culorii părului nostru, ci a modului în care noi ne-am comportat faţă de cetăţeni”, a concluzionat Adrian Câciu.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *