Prima reacție după ce încă o victimă de la Odorheiu Secuiesc a murit; Kelemen Hunor le transmite un mesaj părinților

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a transmis, marţi seară, condoleanţe familiei elevei de la Odorheiu Secuiesc care a muirit la spital.

”Până în ultima clipă, am sperat că prăbuşirea clădirii din Odorheiu Secuiesc nu se va solda cu o nouă victimă. Acum, o altă familie a suferit o pierdere de neînlocuit. Gândurile mele sunt alături de părinţii şi colegii îndureraţi. Sincere condoleanţe”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Kelemen Hunor.

Eleva aflată în comă după prăbuşirea parţială a clădirii internatului Liceului Teoretic Tamási Áron de la Odorheiu Secuiesc a decedat marţi la Târgu Mureş.

Ea avea politraumatism prin strivire, se afla la ATI şi era intubată, sedată, instabilă hemodinamic, având traumatism de coloană. Încă de la internare, starea sa era critică.

Acesta este cel de-al doilea deces înregistrat în urma prăbuşirii construcţiei internatului de la Odorheiu Secuiesc, un băiat care ar fi împlinit în decembrie 18 ani decedând imediat după ce a fost scos dintre dărâmături.

Alte două fete au fost transportatre atunci la spital, însă ele au fost externate la câteva zile după aceea.

Patronul firmei care executa lucrările de canalizare la internat, lucrări care au dus la prăbuşirea clădirii, este sub control judiciar, fiind cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă .

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *