Este nedrept să sacrifici adevărul, în fuga după voturi ușor obținute

Reacția ministrul de Interne nu a întârziat să apară, după ce USR i-a cerut demisia în urma scandalului privind testarea șoferilor antidrog. Replicile sunt punctulae pentru fiecare critică adusă ministrului.

Astfel, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis un comunicat în care răspunde afirmațiilor făcute de Elena Lasconi, alături de replica lui Cătălin Predoiu.

„În legătură cu cererea de demisie formulată public de doamna primar al municipiului Câmpulung Muscel, la adresa ministrului Afacerilor Interne, motivate de o serie de afirmații care pun în cauză activitatea și rezultatele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în ultimele 12 luni, pentru o corectă informare a opiniei publice și, în subsidiar, a doamnei primar, facem următoarele precizări:

Față de afirmația „domnul Predoiu a eșuat, de un an de zile, să acționeze cu fermitate”, informăm, în sinteză, asupra măsurilor luate și rezultatelor obținute de MAI, prin structurile antidrog din IGPR, pentru combaterea traficului și consumului de droguri:

Astfel, în perioada 1 iunie 2023 – 1 iunie 2024 (într-un an de mandat), structurile antidrog din cadrul D.C.C.O. – Poliția Română au efectuat:

Acțiuni operative: 937

Acțiuni de amploare: 398

Persoane cercetate: 4.171

Mandate de percheziție domiciliară executate: 3.260

Persoane reținute: 1.674

Persoane arestate: 1.506

Persoane sub control judiciar: 323

Grupuri destructurate: 57 (cu 347 persoane)

Capturi de Droguri:

Total droguri: 1.440 kg

Droguri de mare risc: 1.218 kg

Droguri de risc: 222 kg

Comprimate total (bucăți): 2.329.435″, a transmis MAI într-un comunicat.

663 de kg de droguri de risc și de mare risc, indisponibilizate

„Toți acești parametri numerici prezintă creșteri procentuale substanțiale, față de perioada de referință precedentă.

În acest domeniu, în primele 6 luni ale acestui an, au fost organizate și desfășurate 495 de acțiuni operative (461 în 6 luni 2023, +7,4%), dintre care peste 226 au fost acțiuni operative de mare amploare (194 în 6 luni 2023, +16,5%), pentru a proba activitatea infracțională a peste 2.200 de persoane cercetate.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT au pus în executare 1.748 de mandate de percheziție domiciliară (1475 în 6 luni 2023, +18,5%).

Pentru destructurarea grupurilor infracționale organizate, au fost reținute 927 de persoane (756 în 6 luni 2023, +22,6%), arestate 805 persoane (628 în 6 luni 2023, +28,2%), iar față de 162 de persoane a fost luată măsura controlului judiciar.

În această perioadă, au fost indisponibilizate 663 de kg de droguri de risc și de mare risc, aproape 850.000 de diverse comprimate, aproximativ 3,8 tone de masă vegetală verde de droguri și 4 tone de substanțe interzise, dopante, ridicate de la o fabrică clandestină identificată în urma unei operațiuni în județul Argeș”, se mai arată în comunicatul transmis.

40.949 de persoane, testate cu dispozitive DrugTest, în primele 6 luni ale anului 2024

„Față de afirmația critică (în sensul că ar trebui) „lupta dusă pe mai multe fronturi”(fără a se preciza pe care anume „fronturi” să fie dusă), unul dintre fronturi fiind în mod evident combaterea consumului de droguri și de alcool la volan (pe acest segment- aproximativ 30.000 de cazuri în 2024 identificate de Poliția Rutieră), informăm asupra măsurilor luate și rezultatelor obținute, în domeniul siguranței rutiere.

Astfel, în primele 6 luni ale anului 2024, au fost depistate peste 14.000 de persoane aflate la volan sub influența alcoolului, dintre care pentru 8.523 de persoane au fost aplicate sancțini contravenționale, iar în 5.932 de situații au fost întocmite dosare penale.

În urma activităților desfășurate de poliția rutieră, în primele 6 luni ale anului 2024, au fost testate cu dispozitive DrugTest 40.949 de persoane, în 2.040 cazuri rezultatul fiind pozitiv (+827 față de perioada similară din 2023).

În acest context, precizăm că infracțiunile privind conducerea sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive reprezintă 46% din totalul infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice (17.592), astfel:

– 12%: infracțiuni privind conducerea sub influența substanțelor psihoactive;

– 34%: infracțiuni privind conducerea sub influența alcoolului”, transmite MAI.

„MAI nu are în competență stabilirea listei medicamentelor interzise”

„Față de afirmația „nu vedeți că, dacă iei un Nurofen, s-ar putea să ieși pozitiv la testele astea”, în absența oricărei argumentații asupra acestei afirmații, inclusiv a impreciziei declarației cu privire la ce fel de teste se referă (drugteste, analiză toxicologică etc.), facem precizarea că MAI nu are în competență stabilirea listei medicamentelor interzise, la care fac trimitere prevederile prevăzute de art. 133 indice 1 din OUG 195/2002.

Agenții și ofițerii de poliție rutieră au în competență exclusiv siguranța traficului și testarea șoferilor auto, cu aparatele DrugTest, aflate în dotare, aparate similare cu cele aflate în utilizarea poliției germane și nu numai”, se mai arată în comunicat.

„Am eliminat aparatele care dădeau anumite erori”

„Față de afirmația „Să se asigure că au toată aparatura necesară…” informăm că am eliminat aparatele care dădeau anumite erori și am dotat Poliția Română cu DrugTeste marca Drager5000, recunoscute pentru fiabilitatea lor.

Numărul de astfel de aparate a fost dublat pe mandatul ministrului Afacerilor Interne actual (de la 400 la 800) pentru a crește capacitatea de testare.

În general, MAI a efectuat un intens efort de echipare logistică în ultimele 12 luni, investind sute de milioane de lei în laboratoare mobile, laboratoare criminalistice (certificate internațional), DrugTeste, autoutilitare echipate specific pentru diverse acțiuni, nave și aeronave, pe toate zonele de acțiune, antidrog, anti trafic de persoane, ordine și siguranță publică în general, judiciar, criminalistică, protecția frontierei, situații de urgență șamd”, spune MAI.

Răspunsul lui Cătălin Predoiu pentru Elena Lasconi

„Față de declarațiile amintite, ministrul Afacerilor Interne a făcut următoarea declarație:

„Este de datoria mea, față de efortul MAI din ultimele 12 luni, să spun că regret și resping afirmațiile superficiale ale doamnei primar Lasconi, care reprezintă un blam implicit și direct la adresa eforturilor oamenilor din structurile MAI, afirmații care induc în eroare opinia publică și sunt de natură a arunca nedrept în derizoriu munca uriașă depusă de toți oamenii dedicați și competenți din structurile și armele MAI, demonstrabilă inclusiv prin statistici oficiale, precum și instrumentalizarea politicianistă și populistă a unei teme serioase, combaterea drogurilor și creșterea siguranței publice.

Este nedrept să sacrifici adevărul riguros, în fuga după voturi ușor obținute. Pe timpul mandatului meu, am dispus suplimentarea numărului de funcții, cu peste 300, la structurile Antidrog din țară, iar șefii de unități au fost învestiți cu responsabilitatea selecției și ocupării acestor posturi.

De asemenea, urmare a demersurilor realizate la nivelul instituției, bugetul pe anul 2024 are, pentru prima dată în istoria MAI, un capitol separat – ,,Foaia de Parcurs pe Droguri”, suma adusă de mine, pe acest segment, fiind de 1 miliard de lei.

În acest moment, sunt în derulare proiecte de dezvoltare instituțională, cu aceste fonduri, pe principiul sistemului integrat între structurile MAI, având ca obiective, printre altele, creșterea securității la frontiere, îmbunătățirea capabilităților de detecție a drogurilor și digitalizarea”, se arată în comunicatul transmis.

Predoiu a intrat în gura USR, care-i cere demisia din cauza ordonanței ce schimbă Codul Rutier

USR i-a declarat război ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, căruia i se cere demisia.

„USR cere demiterea de urgenţă a ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, şi convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a corecta OUG 84/2024, care îi tratează drept drogaţi pe conducătorii auto care au consumat medicamente uzuale ca Paracetamol Parasinus, Nurofen sau sunt sub tratament pentru diabet. Înainte de a emite o ordonanţă abuzivă şi neconstituţională, Predoiu ar fi trebuit să se gândească la modul în care urma aceasta să fie aplicată. Este responsabilitatea Executivului Ciolacu să realizeze, înainte de a schimba regulile de testare, achiziţia de aparate pentru prelucrarea testelor şi angajarea personalului aferent”, precizează comunicatul de presă al USR.

 

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *