FOTO Video Primele imagini de la botezul băiatului președintelui AUR, George Simion

Pe data de 24 aprilie, George Simion și soţia lui, Ilinca, au devenit părinți. Un băiat superb, căruia i-au pus numele Radu, după numele bunicului liderului AUR. Semnificatia numelui Radu este una puternică, viziunea persoanei care poartă acest nume asupra lumii fiind una în alb-negru – nu face nimic pe jumătate, iar judecata lui este solidă și întemeiată. Iată că la peste două luni distanță liderul AUR și soția sa și-au creștinat băiatul.

Sâmbătă, 6 iunie, președintele AUR a avut emoții deosebite la ceremonia de creștinare a lui Radu. Îmbrăcați în port tradițional, George și Ilinca Simion au fost însoțiți de nașii de botez ai micuțului Radu la ceremonia care a avut loc la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Rădăşeni (Suceava).

„Gata, băiatul meu, de acum în rândul creștinilor. Mama și tata te vor ajuta să crești MARE!”, a declarat președintele AUR, George Simion, imediat după botez.

content-image

content-image

După slujba religioasă, liderul AUR a invitat peste 1.000 de persoane la botezul micuțului Radu, eveniment care are loc în Gura Humorului, în Suceava.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *