Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune, vineri, că nu va renunța la restricționarea traficului pe Valea Oltului. Grindeanu a explicat că autostrăzile sunt mai importante decât faptul că este an electoral și își asumă răspunderea politică, chiar dacă ar putea pierde voturi, informează Mediafax.
„Știu că e an electoral și știu că poate 90% dintre oamenii politici ar fi luat decizia să amâne eventualele lucruri care să ducă la un disconfort. Dar autostrăzile nu au culoare politică și atât timp cât soluția este aceasta, dacă vrem să avem autostrăzi, de a restricționa pe o perioadă de o lună traficul, eu nu ezit, chiar dacă e an electoral și chiar dacă mulți mi-au spus că ar fi mai bine să amânăm, sunt mai importante autostrăzile decât alegerile. Au fost destui ani în care probabil că s-a gândit altcumva și au fost mai importante alte lucruri. Îmi asum acest lucru. Pe mine mă interesează să fac autostrăzi în România, cu toate riscurile”, spune Sorin Grindeanu.
Grindeanu: Sunt deschis la propuneri alternative
„Sigur că sunt deschis la propuneri care ar putea îmbunătăți ceea ce colegii din CNAIR și Poliția Rurieră au gândit. Suntem deschiși”, încheie Grindeanu.
Între 8 iulie și 9 august circulația pe Valea Oltului va fi închisă pe parcursul zilei pentru efectuarea de lucrări la autostrada Sibiu-Pitești.