România resimte pericolele războiului hibrid

Și România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă „diferite forme”, spune premierul Marcel Ciolacu, la evenimentul de marcare a 25 ani de la înființarea Direcției Generale de Informații a Apărării.

„Misiunile militarilor români din structurile de informații au avut o contribuție remarcabilă la securitatea României și la marile proiecte de politică externă ale țării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică, România și-a consolidat profilul de aliat responsabil, implicat activ în promovarea valorilor și principiilor democratice, a securității și stabilității în spațiul euroatlantic și în afara sa. Militarii noștri au contribuții valoroase la acțiunile Alianței de asigurare a securității României, întregii regiuni și a tuturor statelor membre NATO. Beneficiem de cea mai cuprinzătoare garanție de securitate pe care am avut-o vreodată, de o prezență aliată consolidată și o postură NATO întărită, de descurajare și apărare pe teritoriul național și în regiune. Pentru România, integrarea în structurile euroatlantice a fost nu doar un deziderat strategic de politică externă și securitate, ci și un obiectiv pentru care întreaga societate românească și-a unit forțele. Prin acțiunile statului român, ale militarilor noștri, este imperativ să menținem încrederea cetățenilor români în capacitatea de apărare a Alianței”, afirmă Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, „războiul din Ucraina ne-a făcut pe toți mai conștienți de pericolele războiului hibrid, care se întinde dincolo de granițele războiului fizic”

„Și România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme. În acest context, rolul structurilor de informații este cu atât mai important. Trebuie să rămânem vigilenți pentru apărarea valorilor în care credem, pentru garantarea securității economiei și cetățenilor noștri! În această luptă pentru bine, un rol vital îl au structurile de informații militare, iar munca personalului din domeniul informațiilor pentru apărare constituie baza demolării tuturor provocărilor, amenințărilor și riscurilor care amenință statul român și cetățenii săi. Aveți toată susținerea Guvernului României și a mea, personală, în calitate de prim-ministru”, încheie premierul.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *