Secretarul de stat în MAE Luca Niculescu a evidenţiat participarea activă a României în cadrul Iniţiativei Celor Trei Mări, la Forumul Dubrovnik

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Luca Niculescu a evidenţiat, la Forumul Dubrovnik 2024 cu tema „Dire Straits and Safe Passages”, participarea activă a României în cadrul Iniţiativei Celor Trei Mări (I3M) a fost evidenţiată de secretarul de stat în MAE, Luca Niculescu, la Forumul Dubrovnik 2024, cu tema „Dire Straits and Safe Passages”. Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Croaţia.

În acest an, Forumul a inclus paneluri tematice privind subiecte de actualitate pe agenda europeană şi internaţională, precum agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, parteneriatul transatlantic, provocări la adresa ordinii globale, dezvoltarea conectivităţii, securitatea maritimă, tranziţia digitală şi ecologică a întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi viitorul Europei şi accelerarea proceselor de dezvoltare în regiunea Balcanilor de Vest. La eveniment au participat înalţi oficiali ai Uniunii Europene şi reprezentanţi de nivel ai unor state membre ale UE, partenere, precum şi ai unor organizaţii internaţionale, arată comunicatul de presă al MAE.

Secretarul de stat Luca Niculescu a susţinut o intervenţie în cadrul panelului dedicat perspectivelor de cooperare în cadrul Iniţiativei Celor Trei Mări (I3M), intitulat „Building Out the Three Seas Initiative’s Next Decade”.

Oficialul român a evidenţiat participarea activă a României în cadrul Iniţiativei, inclusiv găzduirea Summitului şi a Forumului de afaceri I3M în anul 2023, în urma cărora Republica Moldova şi Ucraina au primit statutul de state participante-asociate la I3M. Oficialul român a reliefat relevanţa proiectelor sub egida Iniţiativei pentru dezvoltarea infrastructurii pe axa nord-sud în domeniul transportului, al energiei şi cel digital. De asemenea, a subliniat importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea şi stabilitatea întregii regiuni I3M.

În marja Forumului Dubrovnik 2024, secretarul de stat a avut o serie de întrevederi bilaterale şi cu reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale şi regionale, în cadrul cărora a prezentat stadiul procesului de aderare a României la OCDE şi au fost explorate oportunităţi şi perspective de cooperare.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *