În Camera Deputaților a fost adoptat proiectul privind eficiența energetică a clădirilor, ceea ce va avea impact inclusiv asupra viitoarelor centrale de apartament. Inițiatorii legii au explicat filosofia din spatele proiectului și arată faptul că prin această lege, românii nu vor fi nevoiți să renunțe la centralele de apartament. Legea vizează, mai degrabă, dezvoltatorii imobiliari și primăriile, care vor avea de respectat anumite standarde atunci când construiesc locuințe sau când reabilitează blocuri mai vechi.
Proiectul încurajează prosumatorii să investească în sisteme de stocare a energiei, pentru a echilibra sistemul energetic. În prezent, oamenii care au panouri fotovoltaice au această mare problemă: produc mai mult decât necesarul în anumite perioade, dar nu au capacitatea de stocare.
Legat de autorizarea unor construcții începând cu 2026: acest lucru presupune materiale de construcții care izolează și ajută creșterea performanței energetice și de confort a locuințelor
În transpunerea Directivei Europene în legislația românească nu există nicio prevedere care să oblige proprietarii români de locuințe să înlocuiescă centralele de apartament. Comisia Europeană a a pus în discuție acest aspect, însă deocamdată se așteaptă pentru a vedea și poziția noului Parlament European
Legea are 3 puncte esențiale
1. Toate modificările se referă la standarde aplicabile pentru Certificatul de Eficiență Energetică, care se eliberează obligatoriu și acum;
2. Nu s-au stabilit competențe noi pentru autoritățile de control sau pentru furnizorii de energei. Normele în vigoare au rămas nemodificate.
3. Nicio autoritate nu a primit vreo competență de control în plus care să le permită să verifice și să oblige proprietarii din România să scoată din apartamente centralele pe combustibil fosit. Proprietarii din România nu au obligația să scoată din apartamente centralele de apartament.
Inițiatorii legii: Românii NU vor scoate centralele din apartamente
Propunerea votată are rolul de a armoniza legislația națională cu cea europeană, mai exact cu prevederile Directivei Revizuite privind Performanța Energetică a Clădirilor, adoptată în aprilie 2024.
Prin actualizarea definiției „clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero”, a fost eliminată obligativitatea de a face dovada de racordare la sursă (30km), care punea în dificultate primăriile care își propuneau să renoveze clădiri publice ( ex.: școli, grădinițe), precum și pe cei care voiau să dezvolte proiecte imobiliare, ne-a transmis Oana Ozmen. Prin legea adoptată, racordarea se poate face la o sursă aflată în apropiere.
De asemenea, proiectul introduce raportul privind cerințele minime de conformare a unei clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero, denumit raport de conformare nZEB, care este elaborat de către un auditor energetic pentru clădiri gradul I, potrivit metodologiei de calcul a performanței energetice a clădirilor pentru care se va solicita autorizație de construire începând cu 2026. Certificatul de performanță energetică se eliberează și în prezent, inclusiv în momentul vânzării – cumpărării unui imobil, vizând reducerea pierderilor de căldură.
Legea privind performanța energetică a clădirilor NU interzice centralele termice pe gaze
Legea privind performanța energetică a clădirilor ajută primăriile care își propuneau să renoveze clădiri publice și dezvoltatorii imobiliari să fie în conformitate cu standardele nZEB, ne-a transmis deputata PNL Oana Ozmen, privind Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.372/2005 privind performanța energetică a clădirilor (Pl-x 170/2024), inițiat de parlamentari din PNL, PSD, UDMR și Minorități, adoptat de Camera Deputaților și trimis către promulgare în data de 26 iunie 2024.
Legea privind performanța energetică a clădirilor NU interzice centralele termice pe gaze, potrivit unor clarificări transmise de deputata PNL Oana Ozmen.
Ea a declarat: “Proiectul nu interzice centralele termice pe gaze. Sistemele alternative de încălzire erau prevăzute și în forma precedentă a proiectului de lege, iar noua lege doar completează gama de alternative, care sunt recomandate pentru atingerea țintelor climatice în 2040.”
Având în vedere încheierea alegerilor europarlamentare, este de urmărit care va fi viziunea noilor foruri europene privind decarbonarea și tinetele asumate, în condițiile în care Partidul Popular European (PPE), grupul de centru-dreapta, care a obținut cele mai multe locuri în Parlamentul European în urma alegerilor, a anunțat că „Green Deal” va fi reevaluat după victoria dreptei în Europa.
Interzicerea utilizării unei surse de energie face obiectul unei dezbateri mai ample, la nivel european, România reușind să susțină mixul echilibrat pentru țara noastră cu pondere în creștere a resurselor regenerabile și planuri de valorificare superioară a gazelor naturale din apele adânci ale Mării Negre.
Fiecare Guvern al statelor membre UE are libertatea de a-și stabili planuri de decarbonare, cu foi de parcurs, ținând seama de specificul țării în funcție de potențialul energetic de care dispune. România are potențialul de a deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE
Pana în prezent, Guvernul a susținut programe precum ”Rabla pentru sobe”, „Casa verde”, acestea ținând seama de specificul unei anumite zone geografice din țară. O treime din populația României locuiește în mediul rural.
Concret, Directiva privind performanța energetică a clădirilor convenită de Parlamentul European și statele membre ale UE prevede eliminarea treptată până în 2040 a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili. Prin urmare, nu se interzic sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente.
Directivele UE lasă guvernelor naționale flexibilitate în ceea ce privește îndeplinirea de către acestea a aspirațiilor și a obiectivelor generale agreate. Legislația este concepută astfel încât să țină seama de toate particularitățile naționale ale parcului imobiliar și ale mixului energetic din fiecare țară.