Șeful serviciilor de informații clasificate din DIICOT, eliberat din funcție de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a eliberat din funcție, marți pe procurorul-șef al Serviciului de informații clasificate din cadrul DIICOT.

Decretul privind eliberarea din funcția de procuror a lui Cotoară Valentin prevede că eliberarea acestuia din funcție vine ca urmare a pensionării.

Șeful statului a mai semnat decretul privind eliberarea din funcție a procurorului Moisoiu Raluca, de la DIICOT Mureș, tot în urma pensionării acesteia.

Alte decrete semnate de Iohannis:

– Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 30/2023 pentru stabilirea unor măsuri bugetare privind utilizarea contribuției de solidaritate instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie.

– Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *