În sezonul vacanțelor, județul Brașov nu beneficiază de o strategie pentru dezvoltarea turismului

Județul Brașov oferă extrem de multe din punct de vedere turistic. Plecând de la centrul vechi al Municipiului Brașov, Biserica Neagră, bastioanele și zidurile vechii cetăți și ajungând la zeci de trasee turistice de diferite dificultăți din masivele Postăvarul, Piatra Mare, Piatra Craiului și Făgăraș, județul se remarcă printr-o diversitate impresionantă de atracții și activități pentru toate gusturile și vârstele.

„Din păcate, constatăm deficiențe majore la două capitole ce țin de dezvoltarea turismului în județul Brașov. La nivel județean nu avem o strategie coerentă de promovare a turismului și asta în ciuda faptului că avem atât vestigii istorice, județul având castele și cetăți medievale, printre care și Cetatea Făgărașului, a doua cea mai frumoasă cetate din lume, cât și trasee turistice în cadre naturale deosebite accesibile atât vara, cât și iarna.

În al doilea rând, infrastructura rutieră a județului Brașov lasă mult de dorit. Avem drumuri județene nemarcate, unele dintre ele pline de gropi și fără marcaje rutiere”, a declarat senatorul Marius-Alexandru Dunca, Președintele Organizației Județene PSD Brașov.

Dunca a subliniat că, pentru a valorifica pe deplin potențialul turistic al județului, este esențială adoptarea unei strategii integrate care să includă promovarea atracțiilor turistice locale prin campanii de marketing bine gândite și colaborări cu agenții de turism, atât la nivel național, cât și internațional. „O strategie coerentă de promovare a turismului poate aduce județului nostru nu doar mai mulți vizitatori, ci și beneficii economice semnificative, contribuind la crearea de locuri de muncă și dezvoltarea comunităților locale”, a adăugat Dunca.

Pe lângă necesitatea unei strategii de promovare, senatorul a insistat pe urgența îmbunătățirii infrastructurii rutiere. „Este foarte important să investim în modernizarea și întreținerea drumurilor județene pentru a asigura accesul facil și în siguranță al turiștilor către toate punctele de interes. Investițiile în infrastructură nu doar că vor atrage mai mulți turiști, dar vor îmbunătăți și calitatea vieții locuitorilor din Brașov”, a precizat Dunca.

În concluzie, senatorul Marius-Alexandru Dunca a făcut un apel la autoritățile județene să prioritizeze aceste aspecte pentru a transforma județul Brașov într-o destinație turistică de top. „Avem toate atuurile necesare pentru a deveni un pol de atracție turistică de prim rang, însă acest lucru nu se va întâmpla fără o viziune clară și acțiuni concrete. Este momentul să punem în valoare moștenirea noastră culturală și naturală și să investim în infrastructura necesară pentru a susține dezvoltarea turismului.

În sezonul vacanțelor, județul Brașov nu beneficiază de o strategie pentru dezvoltarea turismului, nu atrage turiști la potențialul obiectivelor și a serviciilor de ospitalitate. Lipsa unei abordări coordonate și eficiente în promovarea turismului afectează negativ economia județului și oportunitățile de dezvoltare sustenabilă”, a concluzionat Dunca.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *