O să fie numit înalt reprezentant la ONU, că are 1.92!

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu râde de președintele României, Klaus Iohannis, care nu mai are nicio șansă în cursa pentru șefia NATO, cursă în care marile puteri au agreat deja să îl susțină pe premierul Olandei, Mark Rutte.

Lacrimile României

„La conducerea Uniunii Europene trebuie să fie alese persoane care sunt dincolo de orice bănuială, care sunt foarte respectate, asupra cărora nu poate plana nicio îndoială sau cum se spune la noi – să fie curați ca lacrima”.

După ce spre șefia NATO a rămas să se tragă singur de ceafă, ca baronul Münchhausen, „neamțul” nostru, încăpreședintele aflat în căutarea unui jilț în care să-și mute posteriorul de la Cotroceni, zgreapțănă și la ușa Bruxellesului, unde fotoliile deja s-au tranșat și dat, cerând lacrimi în fruntea Europei. Pe cale de consecință logică și morală, asta presupune că zisele secreții sunt deja în fruntea României. Problema e că la noi lacrimile nu sunt acolo, ci în ochii cetățenilor. Căci pe revoluționarul impostor Ciolacu și pe plagiatorul general Ciucă cine i-a umplut de respect, i-a împins mai presus de orice îndoială și l-a făcut pe fiecare dintre ei curat ca argintul strecurat?

Dacă nici NATO, nici UE, ne mai rămâne totuși o speranță: să ne concentrăm cu toții pentru ca dl Klaus Iohannis să fie numit Înalt Reprezentant al ONU pe baza celor 1,92 m pe care îi măsoară, scrie CTP pe Facebook.

Ieri, Iohannis spune că toate țările trebuie să fie tratate corect la masa negocierilor pentru funcții în UE

„Este un lucru cunoscut că luni seara a avut loc o întrunire informală a șefilor de state și guverne din UE și am discutat despre rezultatul alegerilor și soluții pentru a ocupa funcții la nivelul UE. A fost o discuție informală și nu îmi permit să dau detalii, dar vă spun cum ar trebui să fie rezultatul.

Avem în UE un proiect de viitor, dacă îl gestionăm corect, în acord cu liniile de așteptare ale cetățenilor. Fiind negocieri politice, ele sunt complicate, fiindcă arhitectura UE e complexă. Trebuie să vedem care sunt complicațiile. UE e o uniune de state, nu de partide așa că ceea ce trebuie negociat e ca toate statele să se simtă implicate și servite în funcție de interesul național. NU e posibil ca un stat membru să fie ignorat sau marginalizat în aceste negocieri și dacă așa s-a întâmplat acest lucru trebuie corectat. Avem în UE și familiile politice. E utilă aceastăn chestiune pentru a gestiona mai bine viața politică și cum se negociară în UE, însă chiar dacă aceste familii trebuie să aibă un rol în negocieri, aceste formațiuni nu pot suprima rolul statelor în negocieri. De asta e mai complicat la aceste negocieri. (…) Dacă aceste familii politice au exagerat acest lucru trebuie corectat, e nevoie de un echilibru fin și negociat corect(…) România e tratată corect, m-am asigurat eu de asta”, a spus Iohannis.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *