‘Mare grijă’. Avertismentul unui prefect pentru primarii care au pierdut alegerile din 9 iunie

Mare grijă la contractarea de credite, raporturile de muncă cu funcționarii din primărie, eventuale șicane față de cetățeni, le transmite prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, primarilor ce și-au pierdut mandatul în 9 iunie și care vor mai conduce primăriile până la finalul lunii septembrie.

„O situație nouă în frageda democrație românească: primari ce și-au pierdut mandatul în 9 iunie și care vor mai conduce primăriile până la finalul lunii septembrie. Majoritatea sunt oameni serioși, de bună credință, care înțeleg să își facă datoria și să își respecte jurământul depus la preluarea funcției. Avem însă și cazuri izolate în care primarii pierzători aleg să nu își îndeplinească obligațiile de serviciu și să blocheze efectiv activitatea primăriilor pe care le-au pierdut”, a scris pe Facebook Mihai Ritivoiu.

El atrage atenția asupra îndatoririlor ce decurg din mandatul de primar.

„Vom urmări cu atenție și celeritate hotărârile de Consiliu Local și dispozițiile primarilor din localitățile care își vor schimba conducătorul. Mare grijă la contractarea de credite, raporturile de muncă cu funcționarii din primărie, eventuale șicane față de cetățeni. Aștept sesizarea la Prefectură a oricărui abuz sau nelegalități, sunt prioritare pentru noi în următoarele luni”, a încheiat Ritivoiu.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *