Rezultate alegeri locale 2024 (Ora 20.00)

PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR – 6,39%, Alianţa Dreapta Unită – 5,49%, UDMR – 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul Electoral Central. Totodată, BEC anunţă că în comuna Cheţani, judeţul Mureş, şi în comuna Poşaga, judeţul Alba, se va organiza al doilea tur de scrutin, în 23 iunie, pentru candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj.

BEC a transmis, sâmbătă seară, că pentru alegerea primarilor din 9 iunie 2024, în urma centralizării, la nivel naţional, a 99,87 % dintre cele 3.186 de circumscripţii electorale, situaţia se prezintă astfel:

1. Gradul de participare la vot a fost de 50,37%

2. Numărul total al voturilor valabil exprimate este de 8.403.075, reprezentând 96,77% din numărul celor care s-au prezentat la urne, dintre care:

content-image

 

Rezultate alegeri locale 2024 – Consiliile Locale

PSD a obţinut, la alegerile locale de duminica trecută, 33,56% din voturile valabil exprimate pentru Consiliile Locale, în timp ce PNL a luat 26,86%, AUR – 9,59%, Alianţa Dreapta Unită – 5,88%, UDMR – 5,55%, arată rezultatele parţiale transmise, sâmbătă seară, de Biroul Electoral Central (BEC).

content-image

”Totodată, vă informăm că, în comuna Cheţani, judeţul Mureş, se organizează un nou tur de scrutin pentru funcţia de primar în data de 23 iunie 2024, pentru candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj – respectiv domnul Bega Daniel-Marcel, propus de Alianţa PMP-Forţa Dreptei, şi domnul Emil-Florin Mocan, propus de Partidul Social Democrat. De asemenea, se organizează un nou tur de scrutin pentru funcţia de primar în data de 23 iunie 2024, în comuna Poşaga, judeţul Alba, pentru candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj, respectiv doamna Popa Aurelia, propusă de Partidul Social Democrat, şi domnul Bulgăr Ionel, propus de Partidul Naţional Liberal”, au transmis reprezentanţii BEC.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *