Ne raportăm la funcționarea în Coaliție

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a declarat, vineri, la Poiana Braşov, că decizia privind calendarul alegerilor generale va fi luată de liberali împreună cu partenerii de guvernare de la PSD, deoarece „PNL se raportează la faptul că funcţionează într-o Coaliţie”.

„Astăzi trebuie să ne raportăm la faptul că funcţionăm într-o coaliţie. Coaliţia ia decizii împreună pentru a stabili în astfel de situaţii şi, practic, se va întâmpla exact cum s-a întâmplat şi în cazul alegerilor locale”, a spus Adrian Veştea, lider al PNL Braşov.

Pe de altă parte, el a spus că, în final, scorul obţinut de PNL la alegerile din 9 iunie este unul foarte bun.

„Atât ca şi candidat, am obţinut un număr mult mai mare decât în anul 2020 şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi la nivelul partidului. Este foarte adevărat că fiecare dintre colegii noştri s-au bătut, a fost o campanie în care am fost singuri împotriva tuturor, au existat foarte multe adversităţi şi foarte mulţi au dorit să ia din procentele noastre. Dar ceea ce s-a întâmplat, într-un final, este un lucru foarte bun”, a afirmat liderul liberal braşovean.

La rândul său, George Scripcaru, care a câştigat al cincilea mandat de primar al Braşovului susţinut de PNL şi PSD, a afirmat că „poate, se putea şi mai bine”, adăugând că până la alegeri municipiul Braşov a fost însă „într-o situaţie delicată” din punct de vedere politic

„Am fost într-o perioadă competiţională aici, la Braşov, într-un parcurs electoral pe care am reuşit să îl câştigăm. Sigur că poate că ar fi fost bine să fie mai mult, mai bine din acest punct de vedere. Important este că am reuşit să rezolvăm pentru etapa actuală această problemă şi să generăm mai mult şi mai bine pentru următoarele etape electorale care sunt în faţa noastră – prezidenţialele, parlamentarele. (…) Tot timpul este bine ca, după alegeri, să tragi concluzii, să vezi ce este de făcut sau să tragi o concluzie din acest punct de vedere raportat la momentul actual. Important este că am adus Braşovul, atât la nivel de municipiu, cât şi judeţ, pe harta politică corectă astăzi, pentru că până acum, până zilele trecute, trebuie să recunoaştem acest lucru, am fost într-o situaţie delicată din punct de vedere politic la Braşov”, a afirmat primarul liberal ales Braşovului.

Înainte de şedinţa Consiliului Naţional al PNL, într-o postare pe Facebook, Scripcaru spunea că „cineva trebuie să dea explicaţii” pentru faptul că, în municipiul Braşov, PNL a pierdut, în ultimii trei ani, zece procente faţă de anul 2020.

„Rezultatul acestor alegeri mi-a adus şi multă mâhnire. Am văzut că PNL, în municipiul Braşov, a pierdut enorm – zece procente faţă de 2020. Cum este posibil? În ultimii trei ani şi jumătate am fost un simplu membru şi nu sunt eu cel care trebuie să ofere explicaţii pentru acest eşec, dar cineva trebuie să o facă”, a scris George Scripcaru, pe Facebook.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *