Candidat PSD, cercetat după ce ar fi agresat un alt candidat AUR

Un candidat PSD la funcţia de consilier local în comuna Măciuca este cercetat penal pentru că l-ar fi agresat fizic pe candidatul AUR la funcţia de primar în localitatea vecină Stăneşti.

 

Incidentul s-a petrecut miercuri seara în centrul comunei Măciuca, victima fiind cea care a sunat la 112 şi a chemat poliţia.

„În principiu îl cunosc pe acest om de 30 şi ceva de ani. Miercuri seara, am plecat cu maşina din parcarea unui local din Măciuca către Stăneşti, iar în intersecţia din centru l-am văzut că-mi face semn să opresc. Am oprit şi am deschis geamul, dar mă uitam în oglinda din dreapta, iar când m-am întors m-am trezit cu câţiva pumni şi palme în faţă. A deschis şi uşa şi m-a căsăpit. Nu ştiu motivul. Nu mi-a zis nimic…”, a declarat, pentru AGERPRES, candidatul AUR la funcţia de primar al comunei Stăneşti, Alin Marian Popa.

Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au precizat că au deschis dosar penal în acest caz şi fac cercetări pentru lovire şi alte violenţe.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Măciuca s-au deplasat la faţa locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, respectiv, faptul că, în timp ce se afla în localitatea Măciuca, ca urmare a unor neînţelegeri mai vechi între aceştia, un bărbat de 50 de ani, din localitatea Măciuca, l-ar fi lovit cu pumnii şi palmele în zona feţei pe un alt bărbat, de 45 de ani, din localitatea Stăneşti, după care ar fi plecat de la faţa locului. În urma conflictului, bărbatul agresat nu a necesitat intervenţia unui echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Vineri, candidatul AUR şi-a scos însă şi certificat medico-legal în care se precizează că pentru leziunile traumatice suferite are nevoie de două, trei zile de îngrijiri medicale.

Cel acuzat de agresiune este numărul doi pe lista de candidaţi ai PSD Măciuca pentru posturile de consilieri locali.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *