Alfred Simonis: Ar fi de bun augur un candidat comun PSD

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis (PSD), a declarat luni, la Prima News, despre un candidat comun al coaliţiei la alegerile prezidenţiale, că şi rezultatul alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie poate să ajute în luarea unei decizii, el precizând că foarte mult contează scorul fiecărui partid, conform News.ro.

Alfred Simonis a declarat că noua campanie pentru prezidenţiale este una ”atipică, pentru că este foarte apropiată de cea pentru locale şi europarlamentare”. ”Contează foarte mult rezultatul alegerilor, scorul fiecărui partid, dar eu sunt adeptul unei strategii care să însemne totul pentru războiul pe care îl dăm acum, alegerile locale”, a arătat preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.

Întrebat ce criterii ar trebui să existe, după aceste alegeri din 9 iunie, pentru o decizie privind un candidat unic PSD-PNL la prezidenţaile, Alfred Simonis a spus că amândoi liderii celor două partide sunt lideri politici care au demonstrat competenţă.

Criterii de selecție

”Şi rezultatul acestor alegeri poate să ajute în luarea unei decizii. Evident, negocierea trebuie făcută pe nişte coordonate. În măsura în care se va ajunge la o soluţie a unui candidat comun, cred că va fi de bun augur, dacă nu, poate exista competiţie. Iată, dacă la Timiş avem candidaţi comuni, în alte părţi nu avem şi coaliţia funcţionează pentru că am ajuns şi noi, clasa politică, la un soi de maturitate politică, care ne-a făcut să înţelegem că e mai important să fie stabilă ţara, să aducem fonduri europene şi este pentru prima dată când aducem fonduri europene record, suntem daţi exemplu în Europa, când vreodată mai eram în fruntea clasamentului?”, a subliniat Simonis.

Liderul PSD Timiş a ţinut să arate că şi ”stabilitatea te ajută, atunci când nu schimbi la trei ani un proiect, un program, un om, o idee, lucrurile se leagă de fiecare dată”.

”Se construiesc autostrăzi în România, cât timp am stat şi am plâns după autostrăzi? Iată că acum se construiesc pe toate tronsoanele ţării autostrăzi, cu mici excepţii”, a completat el.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *