Nicușor Dan a izbucnit după ce s-a ales cu plângere la DNA pe finanțarea campaniei: E total neserioasă!

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a calificat, luni, drept „total neserioasă” plângerea depusă la DNA de contracandidatul său, Mihai Enache (AUR), cu privire la sursele de finanţare pe care le-a avut şi le are la dispoziţie în precampania şi campania electorală.

Nicuşor Dan a menţionat că, în precampanie, a beneficiat de aproximativ 2,1 milioane lei, iar în campanie, potrivit legii, are dreptul să folosească 660.000 de lei, bani pe care îi va împrumuta.

„Trebuie să împărţim între precampanie şi campanie, pentru că în precampanie lucrurile sunt reglementate în măsură relativ mică de Legea finanţării partidelor şi campaniilor. În campanie, lucrurile sunt foarte bine reglementate. În precampanie am primit aproximativ 2,1 milioane lei, din care 100.000 de euro de la USR şi restul de aproximativ 310.000 de euro de la cam 3.000 de oameni care au donat”, a explicat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cheltuielile au fost următoarele: 180.000 de euro pentru panotajul stradal, 150.000 – 180.000 de euro pentru publicitate online, iar aproximativ 30.000 de euro pentru sondaje şi cercetări focus grup.

„Pentru campanie, lucrurile sunt reglementate, fiecare candidat are voie să folosească pentru poziţia de primar al municipiului 660.000 de lei, pe care intenţionez să îi împrumut. Statul dă această sumă înapoi tuturor candidaţilor care fac 3%. Pentru moment, am împrumutat o parte din această sumă de la banca la care am cont”, a spus Nicuşor Dan.

Edilul general a răspuns şi acuzaţiilor aduse de candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, care contestă modul în care a fost atribuit contractul de mentenanţă al PMB pentru Arena Naţională.

„Noi am avut mult timp contractul de mentenanţă cu Compania Municipală Energetica. Legea achiziţiilor publice permite unităţilor teritorial-administrative, printr-o procedură de achiziţie simplificată, să dea contracte către companiile din subordinea lor. În 2023, am scos în sfârşit în achiziţie, pentru toată lumea, acest contract de mentenanţă, au fost patru oferte. Din aceste patru oferte, dacă nu mă înşel, două au fost descalificate în procedură tehnică şi din cele două oferte rămase valide una a fost descalificată pentru că oferea un preţ prea mic. S-au cerut clarificări, nu s-a răspuns în mod temeinic. A treia ofertă a fost descalificată şi a fost declarată câştigătoare a patra ofertă. Firma care a pierdut a făcut contestaţie la CNSC şi a pierdut la CNSC”, a menţionat Nicuşor Dan.

În ceea ce priveşte intenţia lui Bruduja de a sesiza instituţiile abilitate să ancheteze modul în care s-a desfăşurat licitaţia pentru aceste servicii, Nicuşor Dan a replicat: „Îi urez succes”.

Candidatul liberal la funcţia de edil al Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat că, în urma licitaţiei de anul trecut, PMB ar fi semnat, pe 27 decembrie 2023, un contract pentru mentenanţa Arenei Naţionale cu firma care avea cea mai scumpă ofertă, de 14 milioane de lei, un „cost dublu” faţă de cel anterior.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *