Astăzi atragem atenţia asupra problemei legate de neacordarea majorării cu 5% a salariilor de bază

Câteva mii de membri ai Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate, se află miercuri în grevă japoneză din cauza nemulţumirilor legate de neacordarea majorării salariului de bază cu 5%, a declarat preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) Voinea Negoiţă.

„Pentru viitor membrii vor decide. Este posibil să meargă şi pe măsuri extreme cum a fost în august. Şi atunci a fost vorba de discriminare pentru că nu li se acordau nişte drepturi din Legea salarizării, cum se acordau celor pe categorii profesionale. Dacă vor decide alte forme de protest mai radicale, ei sunt suverani…Astăzi atragem atenţia asupra problemei legate de neacordarea celor 5% la salariu de bază ca şi celorlalţi bugetari. Am anunţat-o de săptămâna trecută (greva japoneză – n.r.). Poate ne cheamă cineva. Poate nu ne cheamă. Habar nu am. Nu am idee. Decizia se va lua după ce se va adopta în Guvern. Deci undeva la sfârşitul acestui an, mai degrabă începutul anului viitor”, a precizat miercuri, pentru AGERPRES, Voinea Negoiţă.

El a declarat că în mod normal toţi membri de sindicat sunt în grevă de tip japonez, „câteva mii, în toată ţara, prin vămi şi în Ministerul Finanţelor”. Întrebat cât timp va dura greva, el a spus că aceasta are loc doar miercuri, potrivit Agerpres.

Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate, au anunţat săptămâna trecută că vor intra miercuri, 27 decembrie, în grevă japoneză, nemulţumiţi că vor fi exceptaţi anul viitor de la majorarea salariului de bază cu 5%, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale transmis AGERPRES.

La acest protest, care se va manifesta prin purtarea unei banderole de culoare albă, vor participa membrii organizaţiei din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *