Senatorii AUR, Claudiu Târziu şi Ionuţ Neagoe şi Claudiu Târziu au depus la Senat un proiect de lege care abrogă un articol care prevede traducerea Monitorului Oficial în limba maghiară. Iniţiatorii spun că datele oficiale arată că, în intervalul 2013-2019, au fost cheltuieli de peste 1,5 milioane lei pentru editarea şi traducerea Monitorului Oficial în limba maghiară, iar Camera Deputaţilor, Senatul, Guvernul României, instituţiile prefectului ori autorităţile administraţiei publice locale din România nici măcarr nu figurează printre puţinii abonaţi ai publicaţiei în limba maghiară.
„Monitorul Oficial al României, Partea I, se editează, în traducere, şi în limba maghiară. Pentru Partea I în limba maghiară, cheltuielile de publicare se suportă de către Camera Deputaţilor”, prevede articolul 21 pe care iniţiativa legislativă îl abrogă, conform News.ro.
Parlamentarii AUR susţin, în expunerea de motive a proiectului de lege, că datele oficiale arată că, în perioada 2013-2019, pentru editarea, în traducere, în limba maghiară a Monitorului Oficial al României, Partea I, a fost cheltuită în total suma de 1.648.964 lei.
Iniţiatorii mai argumentează că, datele arată faptul că Monitorul Oficial tradus în limba maghiară a avut un tiraj anual, în 2013 de 33 de exemplare, iar în anul 2020 de 20 de exemplare.
„Astfel, Monitorul Oficial al României, Partea I, (România Hivatalos Közlönye), în traducere, în limba maghiară, este, pe de o parte, publicaţia cu cel mai mic tiraj pe ediţie din România, şi, pe de altă parte, publicaţia implică, pe abonament, cele mai mari costuri bugetare, făcând dovada ineficienţei financiare şi a risipei nejustificate a resurselor bugetare ale statului”, conform expunerii de motive a proiectului legislativ.
De altfel, Camera Deputaţilor, Senatul, Guvernul României, instituţiile prefectului ori autorităţile administraţiei publice locale din România nu figurează printre puţinii abonaţi ai publicaţiei Monitorul Oficial al României, Partea I (România Hivatalos Közlönye), în traducere, în limba maghiară.
„Necesitatea abrogării articolului 21 al Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României este determinată şi de nevoia utilizării raţionale a finanţelor publice şi a dirijării acestora către domenii prioritate. Adoptarea prezentei propuneri legislative nu implică absolul niciun fel de cheltuieli de la bugetul de stat, având, dimpotrivă, un evident impact financiar pozitiv asupra finanţelor publice”, mai precizează iniţiatorii, în expunerea de motive a propunerii de lege.
Proiectul este înregistrat la Senat, prim for sesizar, iar Camera Deputaţilor este decizională.