Cu cine s-a uitat la un meci de rugby

Mircea Geoană, pe care unele sondaje îl dau pe primul loc în topul preferințelor pentru prezidențiale, i-a surprins pe câțiva tineri când le-a propus să urmărească, împreună, la televizor, un meci de rugby. Fost rugbist, Geoană a remarcat interesul tinerilor față de sport, în general, și față de rugby, în special.

”După muncă și răsplată!

La finalul unei discuții excelente, împreună cu un grup de tineri ce vor să schimbe România în bine ne-am delectat urmărind înfruntarea dintre Scoția și Franța, din cadrul Turneului celor Șase Națiuni.

Ca fost practicant al acestui sport, am rămas plăcut impresionat să văd că tinerii au o mare deschidere față de sport și de rugby, în special. Interesul față de acest sport există în România, trebuie doar să îl cultivăm.

Aș fi vrut să pot susține și naționala României în meciul de astăzi contra Belgiei, dar din nefericire, meciul nu a fost televizat.”, a precizat Mircea Geoană.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *