Ultima oră | Ambasadorul Rusiei la București, convocat de urgență la MAE după prăbușirea unei drone lângă Galați

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti Valeri Kuzmin a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, din dispoziţia Luminiţei Odobescu, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice, ca urmare a incidentului din noaptea de miercuri spre joi, din apropierea de localităţii Grindu.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis protestul ferm al autorităţilor române faţă de noul incidentul generat de prăbuşirea necontrolată a unei drone utilizată în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene, mai arată comunicatul de presă al MAE.

Fota a solicitat ferm părţii ruse să oprească imediat atacurile împotriva infrastructurii portuare ucrainene, care pun în pericol securitatea naţională a României şi siguranţa transporturilor de cereale din Ucraina prin porturile de la Dunăre şi Marea Neagră.

Secretarul de stat a condamnat cu fermitate acţiunile părţii ruse de escaladare a situaţiei de securitate în regiune. Atacurile Federaţiei Ruse împotriva infrastructurii civile ucrainene reprezintă crime de război, mai indică sursa citată.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă, joi, că a fost găsit un crater de 1,5 metri adâncime, ca urmare a prăbuşirii necontrolate a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene. Anterior, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional, în zona Grindu, judeţul Tulcea.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *