Ședința de Guvern în care trebuia adoptat proiectul Legii Bugetului pe 2024 era planificată pentru ora 12.00. După mai bine de opt ore, la guvern au în continuare loc negocieri tensionate.
UPDATE – Ședința de Guvern a început după 9 ore de amânare. AICI declarațiile premierului!
Surse guvernamentale precizează pentru stiripesurse.ro că atmosfera este una foarte tensionată la Palatul Victoria. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, este acuzat de colegii miniștri că a modificat unele prevederi din proiectele aflate pe ordinea de zi fără o consultare cu miniștrii de linie.
Sub presiunea diferitelor cageorii sociale vizate de proiectele guvernului, miniștrii îi cer socoteală lui Boloș. Discuțiile au loc în prezența premierului, care a ajuns să joace un rol de mediator între miniștrii care își aruncă reproșuri. Vizată este în principal „Ordonanța trenuleț”.
Dincolo de erori care puteau avea urmări nefaste, cum a fost omoterea prelungirii scutirilor de impozite pe 200 de lei din salariul minim, discuțiile vizează viitoarele majorări de salarii din Educație, inclusiv cele pentru personalul auxiliar, sumele pentru Programul Rabla și pentru fotovoltaice și banii necesari pentru pensii.