Dacă în continuare urşii rămân pe lângă tomberoane, degeaba creștem cota de intervenție

Deputata USR Diana Buzăianu a declarat, luni, că degeaba creştem o cotă de prevenţie şi dăm dreptul vânătorilor să facă bani din trofee pe această lege, dacă în continuare urşii periculoşi rămân pe lângă tomberoane, în comunităţi, pe lângă stâne şi pe traseele montane, conform News.ro.

”Avem o datorie, noi toşi, să protejăm viaţa oamenilor şi avem o datorie să rezolvăm nişte probleme cu soluţii reale, nu cu soluţii care îmbogăţesc nişte şmecheri şi apoi ne lasă pe noi tot cu problema. Avem deja, conform ordinelor care există astăzi în legislaţie, o cotă de intervenţie de 80 de urşi, asta înseamnă că în anul 2023, ar fi putut fi extraşi 80 de urşi periculoşi. Nu a fost atinsă această cotă, pentru că oamenii care ar fi trebuit să ne protejeze nu şi-au făcut treaba”, a spus deputata USR în dezbaterea din plen a proiectului de lege.

Ea a precizat că ”degeaba creştem din pix o cotă de intervenţie, dacă în continuare oamenii care trebuie să ne protejeze nu îşi fac treaba”. ”Degeaba creştem o cotă de prevenţie şi dăm dreptul vânătorilor să facă bani din trofee pe această lege, dacă în continuare urşii periculoşi rămân pe lângă tomberoane, în comunităţi, pe lângă stâne şi pe traseele montane”, a precizat Diana Buzăianu.

Deputata USR a menţionat că legea ar fi trebuit să simplifice procedura pentru primari şi ministerul are obligaţia să implemneteze măsuri de protecţie şi să facă campanii de informare.

”Ce s-a întâmplat în comisii a fost că pur şi simplu discuţia a fost legată de un număr. Numărul acesta, oricum va fi modificat, în lege, nu va salva oameni”, a mai afirmat Buzăianu, adăugând că în câteva luni vor fi tot acolo şi vor discuta despre alţi oameni omorâţi de urşi.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *