Mesajul transmis francezilor de către președintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj de Ziua Naţională a Franţei, în care arată că parteneriatul nostru strategic este mai solid ca niciodată, iar cooperarea noastră îşi continuă trendul ascendent şi dinamic.

”Rămânem împreună pentru pacea, securitatea şi prosperitatea Europei! ”, spune şeful statului.

”La mulţi ani Franţei şi poporului francez cu prilejul Zilei Naţionale! Parteneriatul nostru Strategic este mai solid ca niciodată, iar cooperarea noastră îşi continuă trendul ascendent şi dinamic!”, scrie preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj pe X.

”Rămânem împreună pentru pacea, securitatea şi prosperitatea Europei! Un 14 iulie fericit!”, mai afirmă preşedintele.

14 iulie, Ziua Franței. 235 de ani de la Căderea Bastiliei

Căderea Bastiliei a reprezentat momentul de început pentru Revoluția franceză când, pe 14 iulie 1789, fortăreața a fost cucerită de revoluționari.

Sărbătorită după austeritatea războiului din 1914-1918, ziua de 14 iulie 1919 a fost prilejul unei mari sărbători a victoriei.

În mod similar, data de 14 iulie 1945 a fost precedată de trei zile de bucurie civică. Astăzi, festivităţile de 14 iulie sunt la fel de populare ca întotdeauna. La Paris, parada militară tradiţională de pe Champs-Elysées este un spectacol planificat cu meticulozitate, iar în toată ţara se organizează spectacole de dans şi artificii.

 

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *