Mircea Geoană subliniază importanța președinților independenți în contextul NATO

Mircea Geoană, posibil candidat la președinția României, a folosit evenimentele prilejuite de Summiturile NATO pentru a evidenția valorile comune și experiențele naționale care unesc liderii Alianței. El a subliniat că, dincolo de valorile comune, experiențele naționale sunt deosebit de relevante și interesante.

În postarea sa, Geoană a menționat cu apreciere președinții independenți Petr Pavel, din Cehia, și Gitanas Nausėda, din Lituania, care își reprezintă țările cu demnitate și profesionalism. Această referință pare să puncteze faptul că România are nevoie de un candidat independent care să câștige Palatul Cotroceni, modelul existând deja pe scena politică internațională.

„Evenimentele prilejuite de Summiturile NATO reprezintă și o bună ocazie de a-i cunoaște mai bine pe liderii Alianței.

Dincolo de valorile care ne unesc, și experiențele naționale proprii sunt utile și interesante. Și președintele ceh, Petr Pavel, și președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, sunt doi lideri independenți care își reprezintă țările cu demnitate și profesionalism.”, a transmis Mircea Geoană, după întâlnirea cu cei doi președinți de stat.

 

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *