CCR validează tăierea dobânzilor abuzive la împrumuturile acordate de IFN-uri

În cadrul controlului de constituționalitate a priori, Curtea Constituţională a respins, joi, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 54 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi deputaţi neafiliaţi, pe Legea privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe, stabilind că lege în ansamblul său este constituţională.

Potrivit unui comunicat al CCR, Curtea a stabilit că legea criticată respectă principiul constituţional al bicameralismului, întrucât nu există nici deosebiri majore de conţinut juridic şi nici o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.

„Legiuitorul are competenţa de a reglementa un regim juridic diferit de dreptul comun în privinţa cesiunii de creanţă realizate în beneficiul unui cesionar I.F.N., având în vedere că se impune susţinerea unei categorii vulnerabile de consumatori. Totodată, legiuitorul dispune de libertatea de a aprecia dacă, într-un anumit moment, se impun măsuri de protecţie a consumatorilor, chiar dacă în acest mod se creează o situaţie diferită în raport cu consumatorii de servicii financiare bancare”, potrivit CCR.

Despre impreviziunea contractuală

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a principiului neretroactivităţii legii, prevăzut la art.15 alin.(1) din Constituţie, Curtea a reţinut că principiul pacta sunt servanda poate fi supus unor atenuări impuse de situaţii ce intervin pe parcursul executării contractului, situaţii care nu au putut fi avute în vedere la încheierea acestuia şi care pun una dintre părţile din contract în situaţia de a nu-şi mai putea onora obligaţiile contractuale.

„Curtea a mai reţinut că dreptul de proprietate al instituţiilor financiare nebancare nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate, dispoziţiile criticate fiind conform prevederilor art.44 din Constituţie”, mai spune CCR.

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat joi că dobânzile aberante ale IFN-urilor au devenit istorie, după ce CCR a respins contestaţia USR. El arată că în cazul creditelor de consum in valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului, incluzand aici si orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cu executarea silită.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *