Andrei Carabelea contestă dizolvarea Biroului Politic Local (BPL) al PNL Piatra-Neamţ şi susţine că va ataca decizia în forurile statutare şi în instanţă. Fost preşedinte al organizaţiei până luni seara, când şi-a pierdut funcţia prin decizia luată de Biroul Permanent Judeţean al PNL Neamţ, Andrei Carabelea a scris pe pagina sa de socializare că hotărârea este nestatutară.
„Ieri, Biroul Politic Judeţean PNL Neamţ a decis într-o manieră imorală şi nestatutară dizolvarea Biroului Politic Local Piatra-Neamţ, motivul invocat fiind pierderea alegerilor. După aceeaşi logică, ar trebui să vedem cum îşi asumă pierderea alegerilor conducerea judeţeană”, a declarat Andrei Carabelea.
El susţine că pierderea alegerilor pentru Primăria Piatra-Neamţ de către liberali nu poate fi imputată doar organizaţiei municipale şi că decizia dizolvării BPL Piatra-Neamţ este o greşeală. „Hotărârea de ieri este nulă, atât din punct de vedere moral, cât şi statutar, motiv pentru care mă voi adresa atât forurilor interne de arbitraj, cât şi instanţei”, a adăugat el.
Andrei Carabelea i-a cerut, totodată, demisia lui George Lazăr din funcţia de preşedinte al PNL Neamţ pentru că a pierdut alegerile pentru funcţia de preşedinte al Consiliul Judeţean Neamţ. Conducerea PNL Neamţ a decis, luni, dizolvarea Biroului Municipal al organizaţiei liberale din Piatra-Neamţ, ca urmare pierderii Primăriei Piatra-Neamţ la alegerile locale.
Potrivit filialei judeţene, principala responsabilitate pentru pierderea alegerilor îi revine actualului primar Andrei Carabelea, cel care conducea şi organizaţia municipală liberală.
„Analizele se fac la rece, cu toate cărţile pe masă, iar în urma acestor analize se iau decizii, indiferent că unora le convine sau nu. PNL a pierdut postul de primar la Piatra-Neamţ, iar principala responsabilitate îi revine lui Andrei Carabelea, dar şi membrilor din Biroul Municipal Piatra-Neamţ”, a declarat, într-un comunicat de presă, preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr.
Liderul PNL Neamţ a adăugat că la organizaţia municipală este nevoie de un suflu nou
Astfel, până la organizarea de alegeri pentru constituirea unui nou for de conducere, interimatul va fi asigurat de actualul subprefect Adrian Ciobanu.
Andrei Carabelea, primar în funcţie al municipiului Piatra-Neamţ, la primul mandat, a fost învins de social-democratul Adrian Vasile Niţă la alegerile locale din 9 iunie.
Pe de altă parte, filiala PNL Neamţ a obţinut cel mai bun rezultat din ultimii 34 de ani, clasându-se pe locul al 13-lea la nivel naţional, într-o ierarhie a partidului. Cu toate acestea, liberalii au considerat un insucces major pierderea Primăriei Piatra-Neamţ.