‘Ciucă este respectat la un nivel foarte mare în America şi în Europa’

Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA în România, a vorbit despre campania la alegerile prezidențiale din SUA, dar şi despre cea din România.

Zuckerman susţine că o eventuală apariţie a lui Mircea Geoană din poziţia de secretar general adjunct al NATO în poziţia de candidat la Preşedinţia României nu înseamnă automat şi o susţinere din partea SUA pentru Mircea Geoană.

„Eu am auzit mulţi spunând asta. Mircea Geoană poate are nişte prieteni în America, dar în afară de un prieten specific – statul american, serviciile americane – absolut nu”, spune fostul ambasador SUA în emisiunea OFF/OnTheRecord, de pe Aleph News şi Mediafax, moderată de jurnalista Sorina Matei.

Ciucă e văzut bine de americani

În schimb, Adrian Zuckerman spune că liderul PNL, Nicolae Ciucă, a avut o „foarte bună” colaborare cu SUA, încă de când se afla în funcţia de ministru al Apărării. „Dacă statul american ar ajuta pe cineva ar fi generalul Nicolae Ciucă. Generalul Ciucă este unul dintre cei mai respectaţi generali, când era ministrul Apărării în România şi eu eram ambasador – era unul dintre cei mai respectaţi din toată Europa. Şi în America, toată lumea avea încredere în el, este un om foarte serios, mulţi îi ascultau sfaturile lui, de strategie, ce să facă. Se înţelegea foarte, foarte bine cu America.

Aşa că dacă Guvernul sau americanii – nu ştiu ce înseamnă asta – s-ar vârî să ajute pe cineva în România – dar eu n-am văzut să se facă aşa ceva – dar n-aş vedea să se facă pentru Geoană sau pentru Ciolacu, ar face-o pentru Ciucă, care este ştiut şi respectat la un nivel foarte mare în America şi în Europa”, a declarat Adrian Zuckerman, conform Mediafax.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *