‘În loc să îi preocupe traiul românilor, cei din PSD și PNL se ceartă pe data prezidențialelor’

Gianina Șerban, deputată AUR, critică acțiunile Guvernului PSD-PNL din ultimele zile, în special negocierile privind organizarea alegerilor prezidențiale, în contextul în care în România au apărut unele scumpiri.

„În vreme ce Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se luptă pentru propriile interese politice, traiul românilor e tot mai greu. Cearta lor pe data alegerilor prezidențiale ascunde realitatea economică a românilor. În loc să vină cu soluții, ei vin cu scandal.

De azi salariul minim brut a crescut cu 400 lei. S-ar zice toate bune și frumoase. Doar că: 191 lei sunt pentru angajați, restul de 209 lei ajung tot la stat. Adică, guvernarea PSD-PNL își acoperă găurile bugetare luând și mai mulți bani de la antreprenorii români. Propunerea AUR este una simplă: reducerea taxării muncii la 25% pentru primii 5.000 lei (brut), cumulat cu creșterea salariului minim la 5.000 de lei (brut).

Partea cu salariul minim brut este, să îi zicem așa, partea plină a paharului. Tot de azi, 1 iulie, Guvernul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu crește pentru a doua oară într-un singur an accizele la carburanți. De data aceasta, creșterea va fi una mai serioasă. Mai exact, prețul unui litru de benzină va crește cu 0,43 lei/l, și al motorinei cu 0,39 lei/l. Cu alte cuvinte, românii vor plăti de astăzi, pentru un plin de benzină sau de motorină, cu 30 – 40 de lei mai mult, în funcție de capacitatea rezervorului.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Inclusiv facturile la gaz se vor scumpi, după ce ANRE a aprobat o majorare de 19% a tarifelor de distribuție.

Și atunci, ne mai miră că România este țara cu cea mai mare inflație din UE pentru a cincea lună la rând?

Așadar, salariul minim pe economie crește, însă majorarea este anulată de scumpiri, de facturi majorate și toate nenorocirile produse de acest Guvern. Totul în vreme ce lui Marcel Ciolacu îi arde de consultări, iar lui Nicolae Ciucă de reclame la cărți nescrise încă”, a declarat deputatul AUR, Gianina Șerban.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *