Adunarea Parlamentară a OSCE – parlamentari din peste 50 de state participante, prezenți la Bucureşti la între 29 iunie şi 3 iulie

Cea de a 31-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) începe sâmbătă, la Bucureşti, informează AGERPRES.

La sesiunea AP OSCE de la Bucureşti, cu tema generală „Perspectiva parlamentară privind rolul OSCE în actuala arhitectură de securitate”, sunt înregistraţi parlamentari din peste 50 de state participante la OSCE, aceştia urmând să se întrunească şi să dezbată, atât în sesiuni plenare, cât şi în reuniuni ale comisiilor de specialitate, subiecte de actualitate precum războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, situaţia din Orientul Mijlociu, parcursul european al Republicii Moldova, situaţia drepturilor omului şi evoluţii economice în regiunea OSCE.

Totodată, participanţii vor adopta Declaraţia de la Bucureşti, document care va cuprinde rezoluţiile comisiilor generale şi rezoluţiile suplimentare iniţiate de membri ai AP OSCE, printre care se numără şi rezoluţia privind Deteriorarea situaţiei drepturilor omului în regiunea Transnistreană a Republicii Moldova, co-sponsorizată de delegaţiile parlamentare din Republica Moldova şi România.

„Ca susţinători fermi ai democraţiei, păcii şi stabilităţii, ne bucurăm să găzduim la Parlamentul României, după 24 de ani, împreună cu delegaţia română la Adunarea Parlamentară a OSCE, sesiunea anuală a acestei prestigioase Adunări. În cadrul sesiunii AP OSCE, continuăm demersurile noastre de susţinere a Republicii Moldova şi Ucrainei, în contextul agresiunii Rusiei. Sunt co-sponsor al rezoluţiei suplimentare pentru susţinerea Moldovei şi printre măsuri, după adoptare, AP OSCE solicită retragerea trupelor militare ruse şi a stocurilor de muniţie de pe teritoriul Republicii Moldova, condamnă toate actele de intimidare sau represalii împotriva grupurilor din regiunea transnistreană şi solicită eliminarea restricţiilor privind libertatea de mişcare în regiunea transnistreană a Moldovei. Rezoluţiile adoptate vor fi publicate în Declaraţia de la Bucureşti”, a precizat deputatul Dan Barna, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE, citat într-un comunicat transmis de organizatori.

Cu prilejul sesiunii de la Bucureşti, membrii Adunării vor vota o nouă conducere a organizaţiei (preşedintele şi trei vicepreşedinţi) şi noi conduceri la nivelul comisiilor generale.

Între candidaturile pentru funcţia de vicepreşedinte de comisie se numără şi cea a deputatului Costel Dunava.

Totodată, şefii delegaţiilor naţionale vor vota asupra propunerii de reînnoire a mandatului secretarului general al Adunării, se mai arată în comunicat.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *