2 candidați s-au înscris în cursa din USR pentru desemnarea candidatului

USR are doi candidaţi înscrişi pentru cursa prezidenţială, Elena Lasconi şi Dumitru Stanca, decizia urmând a fi luată sâmbătă în Congres, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Ionuţ Moşteanu, conform news.ro.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a anunţat că la ora 13.00 a expirat termenul limită pentru înscrierea candidaţilor pentru prezidenţiale.

”Avem doi colegi înscrişi în această competiţie, domnul Dumitru Stanca, din Olt şi Elena Lasconi, de la Câmpulung. Sunt doi candidaţi care vor merge în faţa Congresului pentru a cere susţinerea partidului pentru a fi candidaţii USR la alegerile prezidenţiale”, a spus Moşteanu.

El a precizat şi care este procedura internă, în cazul candidaturilor, acestea urmând a fi validate, formal, prin faptul că s-au depus toate documentele necesare, de către Comisia electorală şi vor fi trimise ulterior către Biroul Naţional şi Comitetul Politic.

”Comitetul Politic, mâine seară, va valida din punct de vede politic candidaturile şi e va trimite către congres, conform statutului USR”, a mai spus purtătorul de cuvânt al USR.

Moşteanu a mai arătat că în acest moment s-a încheiat etapa de înscrieri a candidaturilor pentru organele de conducere ce vor fi alese sâmbătă la congres.

”Avem aproape 200 de colegi care s-au înscris pentru un loc din cele 24 din Biroul Naţional, pe diverse liste sau independenţi. La finalul zilei, sâmbătă, vom avea noul Birou Naţional”, a completat Ionuţ Moşteanu, arătând că la finalul zilei de sâmbătă va fi stabilit de Congres şi candidatul USR la prezidenţiale.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *