O parte din miniștrii PNL nu performează. Nu sunt destul de puternici în relația cu Ciolacu

Vicepreședintele liberal Robert Sighiartău susține că o parte din miniștrii PNL nu performează, dar se ferește să dea nume.

„O parte din miniștrii PNL nu performează și nu sunt destul de puternici în relația cu Ciolacu, astfel încât să arătăm că PNL are un cuvânt de spus în Guvern (…). Referitor la evaluarea miniștrilor, aceasta se va face în Biroul Permanent Național, nominal, minister cu minister. Vizibilitatea lor în Guvern în ceea ce privește promovarea politicilor liberale nu e la intensitatea pe care ne-o dorim și nu cred că aduce plus”, a declarat Robert Sighiartău la RFI.

El a criticat, totodată, măsura privind e-TVA, promovată de ministrul liberal de Finanțe, Marcel Boloș.

Măsuri luate de Boloș, criticate de Sighiartău

„Felul în care se pune problema și implementarea unor măsuri cu un așa mare impact asupra mediului de afaceri într-un timp atât de scurt este o greșeală. Trebuie o dezbatere mult mai largă, trebuie sistemele să ne asigurăm că funcționează din partea ANAF-ului, nu așa cum se întâmplă pe anumite sisteme acum, care pur și simplu nu funcționează și le dau mai mari bătăi de cap oamenilor de afaceri”, a adăugat vicepreședintele PNL.

El consideră că „până la urmă, digitalizarea se face tocmai ca sistemul să fie mai facil și lucrurile să fie mai simple, nicidecum mai complicate și cu mai multă birocrație și cu mai mult timp pe care să-l aloce agenții economici, oamenii de afaceri, în relația cu statul. Deci e clar că acolo sunt niște probleme”.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *