Parlamentul se reuneşte marţi, de la ora 14,00, în şedinţă comună pentru numirea a doi noi membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), conform Agerpres.
Potrivit deciziei Birourilor permanente reunite de săptămâna trecută, depunerea candidaturilor şi întocmirea raportului de către Comisiile juridice ale celor două Camere au ca termen data de 25 iunie, ora 10,00, respectiv ora 13,00.
Plenul Senatului a adoptat, în calitate de for legislativ decizional, propunerea legislativă prin care minorităţilor naţionale li se asigură reprezentarea în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Proiectul, iniţiat de trei parlamentari ai grupului minorităţilor naţionale – Ovidiu Ganţ, Varujan Pambuccian şi Silviu Vexler -, vizează modificarea articolului 17 din OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în sensul reprezentării minorităţilor naţionale în Colegiul CNSAS.
Conform proiectului, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este compus din 13 membri, faţă de 11 cât sunt în prezent. Astfel, Parlamentul numeşte 11 membri la propunerea grupurilor parlamentare, conform configuraţiei politice a celor două Camere, dintre care un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.
Ceilalţi doi membri sunt reprezentanţi ai societăţii civile propuşi de preşedintele României şi de prim-ministru, aşa cum prevede legislaţia actuală.
Pe ordinea de zi a şedinţei plenului reunit al Legislativului de marţi mai figurează modificări în componenţa unor comisii parlamentare comune.