Vom depăși PIB-ul Austriei în zece ani!

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat luni că România ar putea deveni un hub de tranzit regional şi că în zece ani depăşeşte Produsul Intern Brut (PIB) al Austriei.

„În următorii 10 ani, România poate şi va depăşi Austria ca PIB. Dacă ar fi să ne uităm rapid la situaţia regională Est-Vest şi Nord-Sud, cred că România ar trebui să îşi propună să înlocuiască Austria ca hub de tranzit regional, pentru că modelul pe care Austria şi-a construit influenţa regională este depăşit de evenimentele şi de agresivitatea pe termen mediu pe care Rusia o va avea faţă de Europa. Cred că este o invitaţie să ne jucăm jocul şi să ne punem în valoare ca ţară, ca naţiune, ca Europă, ca Alianţă. Şi cred că ne putem pregăti pentru o perioadă spectaculos de pozitivă pentru ţara noastră şi pentru Moldova noastră şi fraţii noştri de dincolo de Prut, pe care îi aşteptăm alături de noi într-un proiect european comun”, a afirmat Mircea Geoană la Iaşi.

În opinia secretarului general adjunct al NATO, România are de rezolvat câteva probleme şi trebuie să profite de oportunităţi

„Trăim un moment de răscruce şi de transformare la nivel european şi la nivel global. România a ştiut întotdeauna să folosească astfel de momente. Eu le numesc cutremure politice. Aici, la Iaşi, avem dovada cea mai directă a faptului că înaintaşii noştri au ştiut să folosească astfel de momente pentru a avansa interesul naţional. Principalele provocări ale României aş spune că sunt legate de incapacitatea internă de a profita de astfel de oportunităţi, de a lupta pentru reducerea decalajelor de dezvoltare ale României şi de a fructifica pe plan extern oportunităţile care ni se oferă”, a mai declarat Mircea Geoană.

În al doilea rând, a spus el, ţara noastră trebuie să îşi propună să devină o ţară care să aibă din politica externă şi politica sa strategică o resursă de creştere economică şi de investiţii, de comerţ şi de interconectare cu infrastructuri.

„Iar pentru Regiunea de Nord Est, care este una dintre cele mai puţin dezvoltate din UE, ceea ce e un nedrept, cred că această şansă, cu Ucraina alături de noi, Moldova alături de noi, reprezintă şansa de a nu mai fi punctul terminus al Europei, ci efectiv o zonă centrală”, a adăugat Geoană.

Declaraţia a fost făcută în cadrul unei dezbateri organizate la Biblioteca Central Universitară, intitulată „Iaşi-România-Europa. Priorităţile Moldovei pentru realizarea saltului istoric de dezvoltare şi transformare a sa într-un hub economic şi de inovare multiregională”. Evenimentul face parte din „Marea Dezbatere Naţională” organizată de Mişcarea România Renaşte. În cadrul evenimentului, Geoană şi-a lansat cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la NATO”.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *