Daca PNL ia 25% e foarte bine. Atunci va avea propriul candidat la prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent.

Întrebat dacă acest scor l-ar convinge să candideze la prezidenţiale, Ciucă a răspuns că este ”un scor foarte bun”. El a precizat că este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale.

Preşedintele PNL a declarat la Digi24 că în acest moment partidul este în creştere şi se aşteaptă la un scor mare la alegerile din 9 iunie.

”Eu cred într-un scor mare, pentru că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, pentru că cetăţenii au văzut foarte bine ce s-a întâmplat sub administraţiile liberale, modul în care primarii noştri, echipele din administraţiile locale, au reuşit să atragă fonduri europene, de la bugetul de stat, să implementeze proiecte”, a arătat Ciucă.

Ce spune Ciucă despre un candidat comun la prezidențiale

Întrebat care ar fi scorul care i-ar da curaj să candideze, Nicolae Ciucă a spus: ”Dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25%, urcă şi peste 25%. (..) Dacă ne uităm la anul 2022, când PNL, după toate problemele care au existat în interiorul partidului, se situa undeva la 17%”, a completat el.

Întrebat dacă un scor de 25% l-ar convinge să candideze la alegerile prezidenţiale, Ciucă a răspuns: ”E un scor foarte bun”.

El a menţionat că ”este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat” la alegerile prezidenţiale.

Despre excluderea variantei unui candidat comun cu PSD, la alegerile prezidenţiale, Ciucă a spus: ”Aşa cum arată lucrurile în acest moment, vom avea fiecare candidat. Şi este normal să fie aşa”,

Liderul liberal a completat că ”ar fi absolut nefiresc şi incorect din partea conducerea PNL să aibă o altă opţiune, ţinând cont de munca pe care o desfăşoară liberalii în teritoriu”.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *