Băsescu explică decizia de a-l alege pe `maiorul Coldea` la vârful SRI dar și regretele sale după mandatul acestuia și al Laurei Codruța Kovesi

Fostul președinte Traian Băsescu, cel care i-a numit pe Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi la șefiile SRI, PICCJ și apoi DNA, explică la o televiziune felul în care i-a ales pe cei doi oficiali, ce a urmărit prin alegerea lor și regretele pe care le are în prezent legat de aceste decizii din mandatele sale.

Concret, Traian Băsescu a precizat că nu se delimitează nicio secundă de deciziile luate în mandatul său, i-a descris pe cei doi foști oficiali ca oameni tineri la acea vreme, cu putere de a aduce un suflu nou instituțiilor la care au fost nominalizați, după regimul Năstase dar a explicat și de ce acum regretă că nu se poate mândri până la capăt că „a creat„ un „super procuror„ și un „super ofițer„.

Cum l-a ales pe maiorul Coldea din maldărul de generali

„În cadrul analizelor zilnice  și de câte două ori pe zi după răpirea jurnaliștilor în IRAK. Șeful structurii antitero îl avea adjunct pe maiorul Coldea și venea mereu cu el la aceste întâlniri.

În dialog eu îl întrebam pe general și mie îmi răspundea Coldea de cele mai multe ori, pentru a înțelege ce detalii erau. Ce să vă spun? M-a impresionat atunci.

Mi-am spus, ce să fac? să pun din opoziție? L-am luat pe acest tânăr ofițer. Nu vă amintiți acum dar atunci în 2004 era o necesitate să schimbi la vârf după epoca Năstase/ Iliescu.

Trebuiau aduși oameni noi. La fel și la Parchetul General am adus o procuroare nouă și am cerut date descentralizate și mi-au venit date despre Laura Codruța Kovesi”, a explicat concis Băsescu.

Întrebat dacă regretă aceste numiri și felul în care s-au derulat mandatele celor doi oficiali Băsescu a spus scurt:

„Nu regret! Pentru că atunci am făcut ce trebuia.

Faptul că a evoluat în mod deosebit (Florian Coldea – n.r) după ce a ieșit la pensie în zona asta , cum se zice, interlopă…. dar ce sesizasem înainte să plec de la Cotroceni, înaintea venirii lui Ponta. Un soi de autoritarism în activitatea sa.

Cred că așa se explică de ce după ce Udrea a depus un denunț la DNA în 2015 ea s-a trezit cu 4 5 dosare unul după altul”.

Există grupuri nelegitime și televiziuni care influențează alegerea politică

„Elena Udrea a fost taxată cu patru dosare penale după ce a depus plângerea pe numele lui Coldea la DNA. Cert este că sunt foarte multe grupuri nelegitime, inclusiv trusturi de presă care influențează alegerea politică.

Sau duc bătălii pentru discreditarea unora și altora. Sunt lucruri complicate în România, iar șubrezirea capacității DNA de a reacționa este cea mai proastă decizie”, a ținut să menționeze fostul președinte al României.

Regretele lui Băsescu…

„Kovesi pare a fi un super procuror. El un superofițer de informații. N-am avut însă această șansă de a mă mândri cu ce am vrut să creez.

Si eu mă întreb și am o singură explicație. E vorba despre oameni fără experiență de viață care nu au putut gestiona funcția ce li s-a dat. Nu s-au gândit la ce se întâmplă după arestaera unuia și altuia în viața acelor oameni.

Îi bagă la beci și apoi îi întreabă, dai o declarație despre Băsescu și Udrea? Au fost mult prea tineri când i-am numit și când și -au dat seama că se pot despărți de funcțiile mari pe care le-am oferit, nu au știut ce să facă”, a conchis Traian Băsescu

Reacția „șefului cel mare„…

Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a dat publicității, vineri seară, un comunicat de presă după ce a fost plasat de DNA sub control judiciar cu interdicţie de a părăsi teritoriul ţării. Acesta spune că este nevinovat și acuză o campanie mediatică împotriva sa:

– „Mă consider nevinovat pentru faptele de care am fost acuzat”

– „Am respectat întotdeauna spiritul și litera legii, atât ca demnitar al statului român, cât și ca persoană privată, având convingerea fermă că nimeni nu este mai presus de lege”

– „Am încredere în justiția din România, așa cum am avut întotdeauna, pentru a-mi susține și dovedi nevinovăția în ceea ce privește acuzațiile care mi se aduc”

– „Pe parcursul desfășurării procesului penal, voi susține cu onestitate și promptitudine toate demersurile legale și voi colabora pe deplin cu organele de cercetare penală pentru stabilirea adevărului și nevinovăției mele”

– „În condițiile intenselor campanii mediatice interesate, pe care le derulează anumite trusturi media, cu promovarea de afirmații defăimătoare la adresa mea care nu au nicio legătură cu realitatea și cu interesul public, ci cu interese obscure ale unor persoane decredibilizate, nu voi face alte declarații publice înainte de finalizarea anchetei”.

Citește mai multe pe acest subiect:

  1. ‘Caracatița’ patronată de Florian Coldea: Oameni cu mare greutate sunt implicați. Procurorii au refăcut traseul banilor
  2. Coldea și Dumbravă, perfect conștienți de nelegalitatea `activităților de consultanță` derulate, potrivit lui Trăilă: E o chestie de răspundere în sistem
  3. Florian Coldea era `șeful cel mare` în discuțiile lui Dumbravă și Trăilă cu afaceristul Hideg – Dedesubturile `afacerilor judiciare` derulate clandestin
  4. Stenograme incendiare din dosarul Coldea-Dumbravă – Generalii plănuiau revenirea la putere: ‘E sfârșit de epocă. Se vor schimba multe’
  5. INTERCEPTARE Presiunea lui Dan Tocaci asupra plătitorului generalilor SRI, la intenția de a devoala cazul: ‘Dacă explodează asta eu rămân pe drumuri’
Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *