România va produce drone pentru americanii de la Periscope Aviation

Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, a participat vineri la semnarea unui acord strategic de cooperare industrială cu producătorul american de drone militare și civile – Periscope Aviation, în prezența Excelenței Sale Ambasadoarea SUA Kathleen Kavalec.

Acordul, semnat în cadrul Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024, marchează o premieră pentru industria românească de apărare, fiind primul parteneriat strategic al unei companii autohtone în domeniul construcției de UAV-uri militare și civile. Proiectul vine ca răspuns la cererea tot mai mare de astfel de echipamente din diverse industrii, cu accent deosebit pe domeniul apărării.

Societatea Carfil SA are o istorie de peste 100 de ani în producția de armament și muniție pentru artilerie și se numără printre cele mai importante companii din industria de apărare a României.

Periscope Aviation reprezintă divizia de drone a Chartis Federal, fiind cea mai recentă investiție a companiei americane, renumită pentru inovația sa în sistemele UAV tactice de înaltă performanță.

Prin intermediul acordului semnat vineri, cele două părți își afirmă dorința de a accelera potențialul național în domeniul producerii și operării acestor echipamente (drone) la scară națională, pentru domeniul militar și civil. Astfel, au fost parafate două protocoale, unul privind dezvoltarea cadrului legislativ și a producției de drone în România, cosemnat de 7 entități, sub coordonarea SC Carfil SA., astfel: Avi Aircraft, Easydo Digital Technologies (EDT), The Insource Development Group (TID Group ), Apdrone, Asociația Centrul de Excelență UAS și C-UAS, Asociația „UVS-ROMÂNIA”. Și un al doilea protocol privind dezvoltarea producerii de drone agricole românești, în vederea accelerării utilizării lor pe scară largă în lucrările agricole, cosemnat de 13 entități, sub coordonarea SC Carfil SA, astfel: Anamob, Avi Aircraft, EDT, TID Group, Agri Cloud, SCDA Turda, Incdcsz Brașov, ICDP Brașpv, Naturevo, Universitatea Politeehnica București, USAMV Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Facultatea de Horticultură.

De asemenea, ministrul Ștefan-Radu Oprea a anunțat că este important să actualizăm cadrul legislativ, astfel încât să corespundă nevoilor pieței și să intensificăm dialogul tehnic și profesional cu instituțiile de stat în vederea stabilirii unor programe de finanțare care să faciliteze accesul antreprenorilor locali la resursele financiare necesare inițierii unor proiecte în planul producției naționale de drone, care să acopere nevoile din toate ramurile industriale/domenii de utilizare.

Totodată, Excelența Sa Ambasadoarea SUA Kathleen Kavalec a felicitat părţile implicate în semnarea acordului și a declarat că speră să vadă și alte astfel de colaborări de succes.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *