Cifrele care lasă băncile și companiile fără replică

Premierul Marcel Ciolacu a luat o serie de măsuri, criticate inițial de către mediul de afaceri, în special de către bănci și marile companii. După implementarea măsurilor, băncile și marile companii au înregistrat profituri record. Astfel, măsurile luate de Guvern, chiar și cele criticate de reprezentanții mediului privat, au contribuit atât la creșterea nivelul de trai al românilor, prin suplimentarea veniturilor, cât și pentru companii, cu o traiectorie de creștere susținută.

Creșterea economică se resimte nu doar în industriile unde Guvernul a investit sume record, ci la nivelul tuturor sectoarelor industriale și de comerț.

Marile magazine au vânzări record

În segmentul magazinelor de bricolaj (DYI), Brico Depot România a avut cea mai mare creștere de vânzări din grupul britanic, încasările urcând cu 15%. Al doilea cel mai mare retailer DIY din România, parte a grupului britanic Kingfisher, a vândut în primele trei luni ale acestui an în valoare de 63 de milioane de lire sterline.

În ceea ce privește produsele de încălțăminte și îmbrăcăminte, retailerul german de încălțăminte Deichmann a încheiat anul financiar 2023 din România cu o creștere a vânzărilor de peste 11%, la 662 milioane lei, inclusiv TVA.

Moncler Industries Yield, care a finalizat anul trecut o investiție de zece milioane de euro în extinderea fabricii de la Bacău, a înregistrat în 2023 afaceri de 180 de milioane de lei, circa 36,3 milioane de euro. Profitul a fost de de 8,13 milioane de lei, în creștere cu 156% față de 2022.

În industria de medicamente, Terapia S.A, parte din grupul indian Sun Pharma, a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de aproape 1,26 miliarde de lei, cu 20% mai mult decât anul precedent, 2022

Comercianții sunt supărați pe plafonare, dar au crescut datorită acesteia

Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), anul trecut, marii retaileri au înregistrat creșteri, în unele cazuri, și de peste 10% față de 2022, la nivelul cifrei de afaceri.

Penny România a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de peste 8,32 miliarde de lei, reprezentând un avans de 16% față de anul anterior.

Lidl, liderul comerţului românesc după cifra de afaceri, a depășit, conform datelor provizorii, nivelul de 4 de miliarde de euro cifră de afaceri și profit de peste 1 miliard de euro, de asemenea cu peste 10% creștere față de anul anterior.

Selgros a anunțat și el, pentru 2023, rezultate în creștere, cifra de afaceri a firmei cu sediul în Brașov urcând cu 5% față de anul precedent. Retailerul se apropie astfel, la doar 100 de milioane de euro de o cifră de afaceri anuală de peste 1 miliard de euro.

Pentru bănci, taxa pe cifra de afaceri nu a afectat performanța, ele doboară record după record

Datele oficiale arată că pachetul de măsuri fiscale din zona financiar-contabilă asumat de Guvernul Ciolacu, incluzând taxa pe cifra de afaceri a băncilor, nu a afectat performanța acestora.

Anul trecut, profiturile pentru majoritatea băncilor au crescut cu procente cuprinse între 14 şi 50%, iar cel al sistemului bancar românesc a urcat la un nou maxim istoric, de aproape 14 miliarde de lei, mai mare cu 35% faţă de 2022, conform datelor transmise de Banca Națională a României (BNR). În primul trimestru 2024, rezultatele sunt și mai bune, cu creșteri ale profiturilor între 10% și până la chiar 171%.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *