Bugetul Sectorului 3 a fost aprobat; cheltuieli de 2,6 miliarde prevăzute pentru 2024

Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat, joi, bugetul pentru anul 2024, care prevede venituri de 2,64 miliarde de lei, dintre care peste 1,4 miliarde lei pentru secţiunea de funcţionare şi aproape 1,2 miliarde lei pentru secţiunea de dezvoltare, conform Agerpres.

Pentru 2024 sunt prevăzute cheltuieli de 2,65 miliarde de lei, în contextul în care din 2023 a rămas un excedent bugetar de 12 milioane lei.

Proiectul a fost aprobat cu 18 voturi „pentru” şi două împotrivă. USR a anunţat că nu votează, în semn de protest faţă de faptul că nu au fost oferite detalii referitoare la destinaţia cheltuielilor.

„Cetăţenii care au vrut să citească (proiectul de buget, n.r.), au primit zece foi din care nu înţeleg nimic. Noi, consilierii locali, suntem privilegiaţi şi cred că am primit patru – cinci mii de foi din care nu se înţelege nimic. Trebuie prezentate acele cheltuieli, care sunt pe capitole… pe ce anume se duc. Pentru că nu ştim pe ce se duc. Până anul trecut ştiam. (…) Grupul USR nu va participa la mascarada în care aprobaţi un buget din care nu ştim ce se va întâmpla”, a spus consiliera locală Mihaela Văcaru (USR).

Amendamente

De altfel, consilierii locali USR au propus mai multe amendamente, respinse de către majoritate, care vizau alocarea a 50 de milioane de lei pentru recuperarea Parcului IOR; 3 milioane de lei pentru activităţi extracuriculare şi activităţi sportive destinate elevilor; un milion de lei pentru activităţi destinate seniorilor; 200.000 de lei pentru montarea unor senzori privind calitatea aerului; un milion de lei în vederea înfiinţării unui registru al persoanelor vulnerabile; 2,5 milioane de lei pentru Şcoala nr. 47 în vederea extinderii cu un corp format din containere; 500.000 de lei pentru inventarierea copacilor din zona centrală; fonduri pentru modernizarea locurilor de joacă. Toţi aceşti bani ar fi fost luaţi de la sumele pentru reamenajarea zonelor verzi dintre blocuri.

Acuzații

Consilierii locali Mihaela Văcaru (USR) şi Andreea Weinrich (PNL) au criticat faptul că le-au fost furnizate informaţii detaliate privind proiectul de buget cu mai puţin de o oră înaintea şedinţei de consiliu local. Astfel, şedinţele comisiei de specialitate s-au desfăşurat în lipsa acestor informaţii, au spus ele.

Veniturile

Conform proiectului de buget, veniturile secţiunii de funcţionare în 2024 vor fi de 1,4 miliarde lei, dintre care:

– 340 de milioane impozite şi taxe locale;

– 255 de milioane de lei sume defalcate din TVA;

– 1,2 miliarde lei cote defalcate din impozitul pe venit;

– 4,1 milioane lei subvenţii de la bugetul de stat;

– 1,2 milioane lei subvenţii de la alte administraţii;

– 365 milioane lei vărsăminte pentru secţiunea de dezvoltare;

Veniturile secţiunii de dezvoltare totalizează 1,1 miliarde lei, dintre care:

– 667 milioane lei subvenţii;

– 161 milioane lei sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate;

– 365 milioane lei vărsăminte.

Cheltuieli

Cheltuielile vor totaliza 2,659 miliarde lei. Pentru secţiunea de funcţionare sunt prevăzute:

– 352 milioane lei cheltuieli de personal;

– 596 milioane lei cheltuieli pentru bunuri şi servicii;

– 87 milioane lei cheltuieli pentru dobânzi;

– 160 de milioane de lei pentru asistenţă socială;

– 23 milioane lei pentru bursele elevilor;

– 5 milioane lei pentru susţinerea cultelor;

– 3,6 milioane lei finanţarea programelor sportive;

– 2,6 milioane lei pentru asociaţii şi fundaţii;

– 5 milioane lei despăgubiri civile.

Mai sunt alocate 150 de milioane de lei pentru bunuri şi servicii necesare întreţinerii şi amenajării spaţiilor verzi, precum şi 186 de milioane de lei pentru Direcţia Generală de Salubritate.

Pentru învăţământ sunt prevăzute 77 de milioane de lei, pentru autorizarea ISU a unităţilor de învăţământ, extinderea grădiniţelor, construirea unor complexe multifuncţionale, asigurarea branşamentelor de utilităţi pentru unităţile de învăţământ, creşterea eficienţei energetice, montarea panourilor fotovoltaice, precum şi montarea unor echipamente de supraveghere, alarmare şi antiincendiu.

Peste 70 de milioane de lei sunt destinate continuării programului de creştere a eficienţei energetice a blocurilor, iar 90 de milioane pentru capitolul transporturi, „în principal pentru construirea unor pasaje menite a fluidiza şi redirecţiona traficul auto cu impact major în protejarea mediului înconjurător”.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *