‘Unica extindere de jurisdicție suverană a României după Marea Unire’

Fostul ministru de externe Bogdan Aurescu sărbătorește 15 ani de la victoria României împotriva Ucrainei la Curtea Internațională de Justiție, în procesul vizând Insula Șerpilor și mii de kilometri pătrați de platou continental. Aurescu era la momentul respectiv coordonatorul echipei care a reprezentat România la Haga.

„Azi se împlinesc 15 ani de când România a devenit mai mare: Echipa pe care am condus-o ca Agent a obținut de la Curtea Internațională de Justiție unica extindere de jurisdicție suverană și drepturi suverane ale României după Marea Unire din 1918: 9700 km2 platou continental și zonă economică exclusivă.

Câștigarea a 80% din suprafața în dispută de 12.200 km2 a permis și decizia de investiție pentru Neptun Deep din iunie 2023, inclusiv în zona obținută la Haga în 2009. Câștigând independență energetică pentru România câștigăm securitate pentru români!”, scrie Aurescu pe rețeaua X (fostă Twitter).

Primul român judecător la CIJ

Aurescu nu ratează prilejul de a aminti că în curând va prelua mandatul de judecător la Curtea Internațională de Justiție, primul român care ajunge în această funcție.

„La 15 ani de la Hotărârea CIJ prin care am câștigat, ca Agent al României, procesul de la Haga, mă voi întoarce la Curte, pe 6 februarie, pentru a mă așeza în banca Judecătorilor! Mândru să fiu primul Judecător român al Curții Mondiale de când a început să lucreze în 1946”, mai scrie Aurescu.

Fostul ministru publică și un infografic realizat cu ocazia aniversării a 11 ani de la pronunțarea Hotărârii CIJ, care prezintă sintetic principalele puncte de reper ale Procesului de la Haga.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *