‘E un bluf. Este o făcătură’

Europarlamentarul Traian Băsescu, fost președinte al României, nu credere în scenariul demisiei lui Klaus Iohannis pentru a prelua din vara anului 2024 funcția de președinte al Consiliului European.

„E un bluf! Uitați-vă în primul rând la declarația lui Michel (n.r. Charles Michel), care a anunțat că își va da demisia în luna iulie. Pe 16 iulie, Parlamentul va alege noul președinte. Este o făcătură, nu mă bag în bătălia politică din România. Cui îi folosește acest bluf, întrebați actorii politici din România.”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, pentru România TV.

Cum ajunge Iohannis președinte al Consiliului European

Conform scenariului care s-ar fi discutat la Bruxelles, Charles Michel va amâna cât de mult momentul demisiei și asta se va produce după ce își va prelua mandatul de europarlamentar.

Alegerile europarlamentare vor avea loc în iunie, iar până la finalul lunii iulie trebuie să ne formeze noua Comisie Europeană și Consiliul European.

Aici începe jocul cel mare. Liderii europeni nu vor sub nicio formă ca Viktor Orban să preia șefia Consiliului European, nici măcar o singură zi. Astfel, aceștia vor forța un vot cât mai rapid pentru Consiliul European, iar aici intră în joc Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis este cel mai longeviv membru al actualului Consiliu European, alături de Viktor Orban. Liderii europeni îl preferă pe Iohannis, care este un membru de marcă al PPE.

La negocierile europene, este posibil ca socialiștii să aibă șefia Comisiei Europene, iar PPE ar urma să aibă șefia Consiliului European. Klaus Iohannis este principalul favorit din partea PPE să devină propunerea pentru șefia Consiliului European.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *