‘Bolojan merită să piardă puterea în Oradea, precum a pierdut modelul său politic la Graz’

Partidul Social Democrat (PSD) Bihor a transmis marţi un mesaj la început de an în care arată că se doreşte a fi alternativa de stânga, de dezvoltare a oraşului, la Partidul Naţional Liberal (PNL), o alternativă „la modelul politic al liderului autocratic, a toate cunoscător”, a declarat marţi, în conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Adrian Madar.

„Vrem să fim o alternativă la ceea ce se întâmplă astăzi în judeţ şi nu prin a critica proiecte ci a schimba prioritatea de investiţii. Dorim să continuăm ritmul investiţiilor în oraş, dar cu accentul pe alt tip de proiecte, care să vină mai mult în beneficiul direct al populaţiei: reabilitări termice ale blocurilor, proiecte sociale, proiecte pentru dezvoltarea oraşului,” a menţionat Adrian Madar, în acelaşi timp liderul grupului PSD din CL Oradea (alcătuit din 3 consilieri), potrivit Agerpres.

Dezvoltare medie, nivel de trai scăzut

Făcând o analiză politică şi economică a anului 2023, Madar a afirmat că Oradea se dezvoltă în ritmul mediu al României, însă fără îmbunătăţiri ale nivelului de trai şi cu ignorarea completă a proiectelor sociale: salariile medii mici, blocurile nu sunt reabilitate termic, lipsesc proiecte de creştere demografică şi de menţinere a tinerilor calificaţi în oraş etc.

Se constată, de asemenea, a continuat el, o creştere continuă şi fără fundament a impozitelor, şi a tarifelor (zeci de milioane de euro zac necheltuite), regulile urbanistice sunt încălcate pentru dezvoltatori imobiliari de casă, iar proiectele de dezvoltare ignoră zeci de mii de orădeni, fiind preferate lucrări scumpe, câştigate, fără excepţie, de aceleaşi companii dintr-un grup restrâns.

Reprezentantul PSD Bihor a comparat alternativa PSD cu o situaţie similară din oraşul austriac Graz şi a evidenţiat dispariţia din retorica liderului judeţean a acestui „model”, adeseori vehiculat de Ilie Bolojan în discursurile sale. Oraşul Graz, asemănător ca mărime cu Oradea, a avut ca primar, din 2003 până în 2021, un om de dreapta (PP), „super vedetă” a partidului său.

Noile pasaje subterane din Oradea, rețetă pentru eșec

„La ultimele alegeri însă, oamenii au preferat în locul ofertei de dreapta (metrou, funicular, un baraj care distrugea 10.000 copaci), pe cea a partidului comunist care a spus că oraş cultural nu poate fi o metropolă care nu are toaletă în fiecare apartament municipal. Cred că proiectul pasajelor din piaţa Gojdu este unul pentru care domnul Bolojan merită să piardă puterea în Oradea, precum a pierdut modelul său politic la Graz,” a declarat Adrian Madar.

Cele şapte pasaje subterane construite în piaţa Gojdu, în centrul oraşului, au fost recent date în folosinţă, în 31 decembrie 2023, fiind cel mai mare proiect de infrastructură derulat vreodată în Oradea, în valoare de circa 40 de milioane de euro, cu fonduri europene.

„Este nevoie de a investi în cartiere. Proiectele Primăriei sunt foarte mari, cum este acesta cu pasajele. Ca şi domnul de la Graz, să facem metrou. Dar oamenii vor altceva. Au alte griji. Nu mai vor să aştepte zece ani, în şantiere care nu se mai termină, mulţi nu vor mai apuca să se bucure de ele. Nu pentru că-s rele. Departe de mine gândul de a critica un proiect sau altul. Dar priorităţile să fie altele. Să fie oamenii şi viaţa lor în prim planul atenţiei, nivelul de trai. Asta să fie discuţia prioritară. Proiectele pe care am vrea să le propunem noi cred că sunt mai bune şi mai utile pentru zeci de mii de oameni, decât pasajele rutiere,” a subliniat Madar.

PSD, opoziție cu propuneri concrete

Cei trei consilieri municipali din CL Oradea (27 în total, din care 20 PNL, 4 UDMR şi 3 PSD) au făcut, în acest mandat, o opoziţie constructivă, cu numeroase vizite în teren în cartiere pentru a afla problemele locuitorilor, prin ridicarea temelor administrative în Consiliul Local, o parte a acestora fiind rezolvate (o premieră în politica orădeană a ultimilor ani), dar şi prin impunerea unui dialog civilizat în consiliu.

„Am venit cu multe proiecte proprii, dar au fost blocate de gândirea politică retrogradă a PNL Bihor. PSD Oradea nu este AUR sau USR; este facil să critici orice, fără argumente; multe propuneri PSD din consiliu, respinse de puterea PNL, au fost ulterior preluate. În concluzie, vrem să fim o alternativă la modelul politic al liderului autocratic, a toate cunoscător; nici o societate democratică evoluată nu a progresat cu acest model politic. Nevoia primară a oraşului nostru este de a construi o contrapondere la forţa politică a domnului Bolojan, liderul de facto al oraşului Oradea în ultimii ani,” a subliniat Madar.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *