Eu nu am bază legală

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat că toţi culegem roadele cotei unice şi a întrebat retoric unde s-a mai văzut 10% impozit pe venit şi să se reziste cu un deficit bugetar de 5,7%. Boloş a explicat că în calitate de profesor de finanţe nu crede că este un moment foarte potrivit pentru a discuta despre impozitul progresiv.

Marcel Boloş a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă, dacă la nivelul Ministerului Finanţelor calculele arată că o impozitare progresivă ar aduce mai multe venituri la buget decât cota unică.

“Acum mă puneţi să intru în chestiuni de doctrină, cota unică versus cota de impozitare progresivă. Cred că cu toţii culegem roadele cotei unice şi nu trebuie să o comentăm, că ne bucurăm de ea. 10% impozit pe venit unde aţi văzut şi să rezistăm cu un deficit bugetar de 5,7%, mă rog, cât o să fie cifra finală”, a afirmat Boloş.

Ministrul a mai fost întrebat cum vede o propunere de cotă unică de 16%.

“Mă puneţi din nou să intru în elemente de doctrină şi aşa uşor uşor, să intru între cele două partide care fiecare apără cota unică. Rămân la aceeaşi poziţie pe care am menţionat-o. Cu toţii am văzut care este efectul benefic al cotei unice, ne-am bucurat de ea. Este un subiect de discuţie pentru viitoarea reformă fiscală, care nu este atributul meu pe perioada acestui mandat, când se va modifica legea, în sensul în care se va abroga acel articol din Legea bugetului de stat, atunci mai discutăm. Dar deocamdată eu nu am bază legală pentru a iniţia astfel de discuţii şi aici e problema de doctrină a partidelor politice şi de luare a unei decizii în coaliţie. Dacă mă întrebaţi, ca profesor de finanţe, nu vreau să intru în aceste discuţii, iar atâta vă spun cu toţii ne-am bucurat de efectul benefic al cotei unice. Şi suntem în continuare beneficiarii acestei cote unice”, a explicat Boloş.

El a adăugat că impozitul progresiv are perioadele lui în care poate fi introdus, dar a subliniat că nu crede că este un moment potrivit pentru această discuţie.

“Va trebui luată decizia cea mai bună pentru ţară şi pentru oameni, în care să asigurăm sustenabilitatea finanţelor publice ale României. Sigur, pot să fac un scurt comentariu că impozitul progresiv are perioadele lui în care poate fi introdus, dar fiindcă suntem într-o perioadă în care România şi românii au nevoie de sprijin şi o duc destul de greu, nu cred că e un moment foarte potrivit pentru a discuta despre impozitul progresiv. Este punctul meu de vedere ca profesor de finanţe şi mai departe, ceea ce ţine de doctrinele partidelor, nu mă băgaţi, că nu intru în acest joc”, a mai transmis Marcel Boloş.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *