Schengen – Fostul premier bulgar atacă dur Austria și vorbește despre șantaj: Și noi putem face asta!/ Apel la România
Europarlamentarul Serghei Stanişev, fost prim-ministru al Bulgariei, a comentat admiterea parţială a ţării sale în Spaţiul Schengen, într-o emisiune a postului de televiziune BTV, informează Rador Radio România.
Stanişev a subliniat că a susţinut întotdeauna ideea admiterii în Schengen atât cu frontierele terestre, cât şi cu cele maritime, simultan. „Bulgaria şi România au îndeplinit toate criteriile şi trebuie să existe date clare pentru admiterea noastră. Suntem de multă vreme în poziţia de rugăminte, dar nu este nimeni care să nu-şi fi făcut treaba. Nu putem fi discriminaţi din cauza problemelor interne dintr-o ţară străină. Austria are multe interese atât în Bulgaria, cât şi în România.
Trebuie să existe o dată clară, şi nu să fie impuse condiţii noi în afara criteriilor Schengen. Situaţia din Austria se va înrăutăţi. Întotdeauna am spus că la un moment dat, trebuie să avem o poziţie ceva mai fermă, partenerii noştri trebuie să ştie că acest lucru va afecta relaţiile bilaterale”, a subliniat europarlamentarul bulgar. Stanişev a precizat că lucrurile nu trebuie să se întâmple prin şantaj, pentru că şi Bulgaria poate şantaja. „Trebuie să căutăm soluţia cu demnitate şi încredere în sine. Nu vreau să subestimez munca nimănui, dar un politician este judecat după rezultate. Prezenţa crescută a Frontex la graniţa noastră nu va face decât să o întărească”, a menţionat fostul premier bulgar.