‘Lobby-ul african de tip hakuna matata nu poate băga România în Schengen’

Senatorul PSD Daniel Zamfir apreciază vineri, într-o postare pe contul său de Facebook, că „secretul” intrării României în spațiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime îl reprezintă preluarea frâielor guvernării de către social-democrați.

„Ce au inteles unii liberali după eșecul asurzitor din 2022 pe Schengen?! Să schimbe tactica și să se laude cu munca altora! În 10 ani de mandat ai președintelui Iohannis nu s-a mișcat nimic pe Schengen. ”Lobby-ul african” de tip hakuna matata nu poate băga România în Schengen. În schimb, Germania, Spania, SUA, Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul European – DA! Plus Ronald Lauder. Și a existat in mod cert un liant pentru toate – premierul PSD!”, a scris Zamfir.

Senatorul a continuat: „În șase luni de mandat, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu toți liderii importanți și s-a batut pentru cauza României asa cum trebuie sa faca un om de stat aflat in fruntea Guvernului. În plus, toate statele membre UE conduse de social-democrați au susținut direct și fără rezerve România. Acesta este ”secretul” acordului politic care mai apoi a fost transpus la nivel tehnic de ministerele de resort”.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *