De ce a refuzat Dacian Cioloș să dea OUG pentru alegerea primarilor în două tururi? Fostul premier dă cărțile pe față

Fostul premier Dacian Cioloş a explicat de ce a refuzat, în 2016, să schimbe sistemul electoral prin ordonanţă de urgenţă, astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin. ”Venise din partea PSD această ameninţare: dacă dă OUG, noi o contestăm la CCR, se organizează alegerile, pică la CCR şi avem toate motivele să cerem anularea alegerilor şi reluarea lor”, a spus Cioloş la Prima News. Fostul premier susţine că nici PNL, partid care cerea public modificarea sistemului electoral, nu susţine 100% alegerea primarilor în două tururi.

„Am înţeles în acel an (2016 – n.r.) că decizii majore nu pot fi luate fără susţinerea unei majorităţi politice în Parlament. Unele decizii n-am vrut eu să le iau fără să ştiu că am susţinere în Parlament. A fost o presiunea foarte mare pe mine atunci, tot de la PNL, să modificăm legea electorală prin ordonanţă de urgenţă şi să trecem la alegerea primarilor în două tururi. E o decizie pe care eu moral, etic, nu pot să mi-o asum, pentru că a schimba modul de alegere a primarilor, este o decizie eminamente politică, pentru care trebuie să ai un mandat din partea cetăţenilor”, a declarat Dacian Cioloş la Prima News.

Fostul premier susţine că PSD, partid condus la acea vreme de Liviu Dragnea, i-a transmis că va contesta ordonanţa de urgenţă la CCR şi va cere anularea alegerilor locale.

„Sentimentul meu e că nici în PNL nu era o susţinere de 100% şi tocmai de aceea conducerea PNL nu dorea să-şi asume politic atunci, cum n-a făcut-o nici de atunci înainte. Dar pentru publicul larg, pentru alegătorii care şi-ar fi dorit alegeri în două tururi, ar fi fost mai convenabil să spună: ”Domnule, nu noi am făcut-o, Cioloş a decis!” Ăsta era confortul partidelor în Parlament, să-mi ceară anumite lucruri, apoi să spună: ”Nu noi, Guvernul a decis”. Cred în continuare că o astfel de modificare nu trebuie făcută prin ordonanţă de urgenţă. Ca să nu mai spun că din analize juridice aveam elemente consistente că o astfel de OUG, contestată la CCR, ar putea pica. Venise din partea PSD această ameninţare: dacă dă OUG, noi o contestăm la CCR, se organizează alegerile, pică la CCR OUG în baza căreia s-au organizat alegerile şi avem toate motivele să cerem anularea alegerilor şi reluarea lor”, a rememorat Dacian Cioloş.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *