Europarlamentar român, apel la calm: ‘Inclusiv Austria a intrat în schengen pe etape!’
Comisia Europeană salută decizia „istorică” a Consiliului UE de a accepta, începând cu martie 2024, aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen într-o primă etapă, cu graniţele aeriene şi maritime, şi spune că în 2024 vor continua negocierile pentru renunţarea la controale şi pentru graniţele terestre, o decizie în acest sens fiind aşteptată „într-un termen rezonabil”. Acest mod de aderare la Schengen e însă contestat de o parte din societatea civilă sau politică din România. Europarlamentarul Daniel Buda le reamintește însă acestora din urmă că multe țări au aderat fix la fel, un astfel de caz fiind chiar Austria.
„Există voci care contestă această integrare parțială în Schengen, dar este esențial să reținem că, în trecut, șapte state, printre care și Austria, au aderat la Schengen în etape”, a transmis europarlamentarul Daniel Buda.
„Sunt încrezător că, pe parcursul anului 2024, se vor identifica soluțiile adecvate pentru integrarea completă a României în spațiul Schengen, inclusiv pe cale terestră. Este indiscutabil că România a fost și va continua să fie un pilon de stabilitate și securitate în această parte a Uniunii Europene, profund afectată de conflictul din Ucraina și nu numai. Consider că această realizare este un cadou pe deplin meritat pentru întregul popor român!”, a mai punctat Buda.
„Această evoluție reprezintă un moment istoric atât pentru România și cetățenii săi, cât și pentru coeziunea blocului european. Aprecierii pentru eforturile colegilor europarlamentari care au subliniat nu odată în plenul PE necesitatea ca România să fie admisă în spațiul Schengen! Merită subliniat că această realizare nu ar fi fost posibilă fără contribuția decisivă a Președintelui Klaus Iohannis, a premierilor României din ultima perioadă – în special a președintelui Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă – precum și a altor figuri cheie, inclusiv miniștrii de interne Cătălin Predoiu, Lucian Bode, dar și miniștrii de externe Luminița Odobescu și Bogdan Aurescu”, a concluzionat europarlamentarul.
Context
Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, se aşteaptă chiar ca acest lucru să se întâmple în cursul anului viitor. „Comisia salută decizia unanimă de astăzi a Consiliului de a primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen, ridicarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime începând cu martie 2024. Aderarea lor va stimula călătoriile, comerţul şi turismul şi va consolida şi mai mult piaţa internă”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.