România a reușit să obțină intrarea în spațiul Schengen printr-o decizie unanimă a statelor membre UE, marcând un progres semnificativ în integrarea sa europeană. Acest pas, realizat prin calea aeriană, maritimă și consulară, permite circulația liberă pentru cetățenii români și facilitează transportul de mărfuri. Europarlamentarul Victor Negrescu consideră că Marcel Ciolacu are un merit deosebit pentru aderarea României la spațiul Schengen datorită atitudinii sale curajoase.
„Intrarea României în spațiul Schengen s-a formalizat printr-o decizie adoptată în unanimitate de toate statele membre UE.
Prin intrarea pe calea aeriană, maritimă și consulară, România devine parte din mecanismele tehnice Schengen. Se face un pas important înainte, considerat de mulți imposibil după dezastrul înregistrat anul trecut și eșecul tuturor guvernelor din ultimii 13 ani.
Începând din martie 2024, cetățenii români, turiștii și oamenii de afaceri care vor veni în România vor putea circula liber folosind aeroporturile din țară, mărfurile care sunt transportate pe cale maritimă sau aeriană vor ajunge fără controale suplimentare la destinație iar țara noastră va emite vize Schengen.
Această reușită este și dovada că prin profesionalism și o abordare consistentă, România poate să fie puternică în Uniunea Europeană. Intrarea în spațiul Schengen demonstrează că atitudinea curajoasă afișată de premierul României, Marcel Ciolacu, a fost cea corectă și infirmă toate mesajele transmise de anti-europeni, care de fapt sunt doar o unealtă a unor interese anti-naționale.
Drumul nostru spre integrarea totală în spațiul Schengen devine ireversibil.” , scrie Victor Negrescu într-o postare pe Facebook.